Liga 1

Pandurii importa intreg lotul de la Inter Curtea de Arges

Întreg staful tehnic al echipei International Curtea de Arges si toti cei 20 de fotbalisti din lotul formatiei se vor muta la Târgu Jiu, ei acceptând oferta de a evolua la Pandurii, care va lua locul gruparii International în Liga I, dupa ce aceasta s-a retras, din cauza problemelor financiare.

"Eu si întreg staful tehnic, dar si lotul de 20 de jucatori, am primit aceasta oferta de la clubul Pandurii, si, pentru ca domnul Lazar nu mai putea sustine echipa, am dat curs acestei oferte. Vineri vom juca un meci de verificare pentru a-i cunoaste si pe jucatorii de la Pandurii pe care îi vom avea în lot. La finalul saptamânii vom fixa lotul cu care vom ataca începutul de tur. Este vorba de o preluare a echipei FC International Curtea de Arges de catre Pandurii Tg. Jiu. Nu a fost ceva premeditat, nimeni nu a premeditat si nimeni nu a prevazut acest lucru cauzat de situatia financiara, iar domnul Benone Lazar a facut aceasta mutare pentru a salva o echipa care în campionatul trecut s-a situat pe locul 14. Dorim sa avem continuitate în lucrurile facute bine de noi pâna acum în fotbal”, a declarat, joi, antrenorul Ionut Badea, care a pregatit formatia International în sezonul trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tehnicianul a adaugat ca exista o diferenta de pregatire între jucatorii celor doua echipe. "Jucatorii care au fost la International sunt pregatiti pentru începerea campionatului, în timp ce fotbalistii de la Pandurii de-abia si-au reluat pregatirile. Acum este doar problema adaptibilitatii. Nu va fi un trial, ci o cunoastere reciproca. Între jucatorii de la Pandurii si cei de la International nu este decât o diferenta: cea de pregatire", a precizat Badea.

Joi seara, lotul echipei International Curtea de Arges a plecat la Târgu Jiu. Din lotul care s-a pregatit în cantonamentul din Austria, doar portarul Cristian Zimmermann si mijlocasii Robert Neagoe si Razvan Dobre, jucatori care nu semnasera contracte cu International, nu vor face parte din noul lot de la Pandurii Târgu Jiu.

Lotul celor 20 de jucatori transferati la Pandurii este urmatorul: Marius Popa, Gabi Matei, George Neagu, Ousmane Viera, Doru Pintili, Vlad Chiriches, Florin Popa, Cornel Frasineanu, Cosmin Bacila, Claudiu Voiculet, Catalin Lazar, Nasser Menassel, Alexandru Ciucur, Alexandru Vlad, Edison da Silva Santos Baiano, Mihai Antohi, Adi Iordache, Daniel Stan, Bogdan Apostu, Ciprian Brata.

Echipa Pandurii Târgu Jiu, retrogradata la sfârsitul sezonului trecut, va evolua în noul sezon în Liga I în locul formatiei International Curtea de Arges, care s-a retras din cauza unor probleme financiare. La finalul sezonului trecut, echipa Pandurii Târgu Jiu a ocupat locul 15 în clasament, retrogradând în Liga a II-a, iar International Curtea de Arges s-a situat pe pozitia a 14-a, care asigura prezenta în prima liga si în campionatul urmator.

Echipa din Târgu Jiu se afla la a doua evitare a esalonului secund în patru ani, în 2006 luând locul Sportului Studentesc, club caruia Comisia de Apel a Sistemului National de Licentiere i-a retras licenta din cauza datoriilor înregistrate la bugetul statului pe anul 2005.

Echipa Pandurii va juca, vineri, de la ora 11.00, un meci de pregatire la Târgu Jiu cu International Curtea de Arges.

Mediafax



Pandurii importa intreg lotul de la Inter Curtea de Arges