Dupa victoria in fata campioanei Romaniei si calificarea in optimile Cupei Romaniei, Dinamo s-a prezentat cu un moral excelent la Medias pentru intalnirea cu Gaz Metan. Acelasi moral bun l-au avut si gazdele, venite tot dupa doua victorii consecutive in cele doua competitii interne.
Meciul, insa, nu a fost la inaltimea asteptarilor, cele doua echipe reusind mai degraba sa se anihileze reciproc decat sa arate fotbal de calitate unui stadion plin de suporteri dornici sa vada un joc spectaculos.
Trupa lui Bonetti a controlat pe alocuri partida, insa dominarea cainilor a fost sterila, fara ca acestia sa ameninte poarta lui Dolha de prea multe ori. De fapt, prima mare ocazie de gol a ros-abilor a aparut abia in finalul primei reprize, cand Kone a deviat excelent o centrare de pe stanga pana la Torje, dar voleul acestuia a fost respins peste poarta de Buchta.
Tot cu o mare ocazie au inceput dinamovistii si partea secunda a intalnirii, de aceasta data in prim-plan aflandu-se Andrei Cristea, care a sutat putin pe langa poarta dupa o faza personala in lateral dreapta.
Gazdele au replicat prin Cristi Bud si apoi Eric de Oliveira, primul sutand alaturi, iar cel dea-l doilea pe centrul portii de unde Dolha a respins fara prea mari emotii.
Intrarea lui Marius Alexe in minutul 60 a adus mai multa prospetime in jocul ofensiv al cainilor, dar nu si mai multa experienta la finalizare, tanarul atacant avand destule momente in care a interpretat gresit anumite pase sau centrari, irosind cateva oportunitati bune de a deschide scorul.
Finalul de meci a fost destul de aprins, amble echipe incercand sa obtina o victorie la limita printr-o faza de atac norocoasa. Si aceasta a venit in minutul 88 pentru gazde. Silvasan a scapa singur pe contraatac, Dolha a iesit in intampinare si a respins in extremis, mingea a sarit la Eric care a truimis de la 20 de metri in poarta goala.