Stiri - Transferuri iarna - Clasament - Rezultate - Program - Echipe/loturi - Statistici - Campioane/golgheteri - Clasamente anterioare - Top transferuri - Forum     
 
 
 

Liga 1
 Actualizat: Marti, 15 Septembrie 2009, 08:41:24

Poli Iasi s-a impus in fata Craiovei



Poli Iasi s-a impus pe teren propriu cu 1-0 in fata Universitatii Craiova, intr-un meci a carui prima repriza a apartinut iesenilor iar cea de-a doua oltenilor. Totusi, Poli a reusit golul victoriei in minutul 83 prin Balde, dupa ce Mihai Costea a realizat cea mai mare ratare a campionatului.


Programarea partidei in mod neobisnuit luni seara, a avut un efect profund pentru elevii lui Mogosanu, Universitatea Craiova reusind cu greu sa faca fata meciului si adversarului in prima repriza, in timp ce iesenii lui Grigoras au dominat cu autoritate.

Pentru moldoveni jucarea meciului intr-o seara de luni s-a dovedit chiar benefica, mai ales ca au jucat in fata propriilor suporteri, care au avut ce vedea in primele 45 de minute din partea favoritilor lor.

Desi a inceput meciul cu o formula ofensiva, avandu-i pe fratii Costea si Vali Badea in atac, Craiova a fost de nerecunoscut, atat in atac, cat mai ales in aparare, dupa victoria de senzatie cu Gloria Bistrita din etapa trecuta. Doar Merlier si-a facut datoriile defensive, titularizat pentru prima data in poarta oltenilor din cauza starii de sanatate a lui Silviu Lung jr.

Portarul venit de la U Cluj a facut minuni intre buturi la numeroasele ocazii ale gazdelor. Fiecare lovitura de colt a iesenilor a adus cu sine o mare ocazie de gol. Fie ca s-a executat de Miclea din stanga, sau de Ignatov din dreapta, cornerul a adus pericol maxim in fata portii oltene, unde Costache sau Milea au trecut de cateva ori pe langa deschiderea scorului.

Seria de ratari a iesenilor a fost completata de Bujor de doua ori, ale carui suturi puternice au fost parate miraculos de Merlier, insa cea mai mare ocazie i-a apartinut lui Milea in ultimul minut al primei reprize, cand mijlocasul iesenilor a trimis cu dreptul in bara din interiorul careului.

Introducerea lui Eugen Trica in locul lui Vali Badea, in garnitura oltenilor, a dinamizat ofensiva oaspetilor, fostul jucator de la CFR Cluj avand o prima ocazie de gol la doar un minut de la intrarea in teren, insa n-a profitat de pozitia buna din careul advers, trimitand eronat cu dreptul, dar totusi periculos, la mica distanta de coltul lung.

Prima mare ocazie a oltenilor a venit abia in minutul 51, cand o lovitura de colt executata de Soava din dreapta a fost reluata cu capul de Gaman la o palma de bara din stanga lui Branet. Dupa alte sase minute, Craiova a reusit primul sut pe spatiul portii adverse, cand Florin Costea a sutat din prima din intoarcere, insa fara a-i da emotii mari lui Branet.

Tot Florin Costea a trecut pe langa gol in minutul 63, in urma unei faze in care Prepelita a recuperat o minge in preajma careului advers, a centrat foarte bine de pe dreapta in mijlocul careului, unde Trica a sarit pe sub minge, insa Costea a reusit sa trimita cu capul, insa alaturi.

Dupa alte 5 minute Mihai Costea a produs cea mai mare ratare a campionatului, daca nu chiar a ultimelor sezoane. Acesta a primit o pasa superba de la Trica din stanga, mingea depasindu-l pe Branet iesit aiurea la interceptie, insa, ramas singur in 10 metri cu toata poarta goala la dispozitie, Costea "cel mic" a trimis inimaginabil cu dreptul in transversala. Ratarea monumentala l-a afectat profund pe atacantul oltenilor care a fost schimbat imediat de Mogosanu cu Dina.

Desi Craiova controlase cu autoritate ostilitatile in repriza secunda, ratarea lui Costea se pare ca a avut impact si asupra restului echipei. La doar doua minute distanta, Barboianu a gafat inexplicabil in apropierea propriului careu, Constantin a profitat si a  patruns cu balonul in careu sutand cu sete, Merlier a parat incredibil, insa mingea a sarit cu sansa la Balde, care a inscris din 6 metri, dupa doar 4 minute de la intrarea in teren.

Au urmat cateva momente de iures ofensiv al gazdelor, care au profitat de aiureala totala a apararii Craiovei, insa ocaziile de gol ale iesenilor nu au fost fructificate, iar in minutul 83 bara a mai salvat echipa lui Mogosanu de un gol, la lovitura de cap a periculosului Costache.

Comentariul LIVE al meciului

Poli Iasi: 1. Branet - 77. Buta, 23. Ad. Ilie, 28. L. Munteanu, 3. Costache - 8. Ignatov, 25 Milea (24. Straton '88), 26. V. Negru (7. Bernsjak '72) - 18. Miclea, 11. Bujor (21. Balde '66), 10. C. Constantin. Antrenor: Petre Grigoras.

U Craiova: 22. Merlier - 2. Barboianu, 6. D. Stoica, 7. Gaman, 27. Rose - 30. Prepelita, 8. Soava, 13. Dilevski - 9. M. Costea (20. Dina '69), 11. V. Badea (33. Trica '46), 10. Fl. Costea. Antrenor: Daniel Mogosanu.

Cartonase galbene: Ad. Ilie '17, Bernsjak '78 / Merlier '9, M. Costea '56, Gaman '80

Arbitri: Teodor Craciunescu (central) - Adrian Vidan, Sebastian Gheorghe (asistenti)

Olinesport: Irina Maxim

Spune-ti parerea: Intra in ciocnirile dintre fanii Ligii 1. Scrie, combate, voteaza. Detalii pe Forum.




  
Alte stiri

  ▪ Ramanem cu 17 echipe in sezonul urmator? FRF nu a gasit o solutie
  ▪ Craciunescu a scapat de demitere
  ▪ Scandal monstru in Liga 1: Un fotbalist de la Petrolul acuza Vasluiul de blaturi
  ▪ CFR Cluj da o prima lovitura Stelei pe piata transferurilor
  ▪ Traseul echipelor romanesti spre Europa si zilele in care incepem
  ▪ Copos ii cere demisia lui Ion Craciunescu si il face 'criminal' pe Radu Petrescu
  ▪ Grigoras ramane la Pandurii: "Nu pot sa ma autopropun la Rapid"
  ▪ DNA spune ca nu ii cerceteaza pe Craciunescu si Paszkany
  ▪ Kapetanos: "Gigi a vrut sa-mi reduc salariul. Bravo lui!"
  ▪ EXCLUSIV: Transferul lui Wesley a picat
  ▪ Rednic e misterios: "Semnez cu o echipa care se bate la titlu"
  ▪ FC Brasov l-a luat pe Straut de la Petrolul
  ▪ Brazilianul Guilherme a semnat cu Petrolul
  ▪ Porumboiu il contreaza pe MM si confirma Onlinesport
  ▪ Hamutovski si-a prelungit contractul cu Petrolul




piese auto





GWPTEam.com - 100% pentru colectionari


Linkuri sponsorizate:
Notebook

ferestremoca.ro - ferestre pvc de calitate

Bijuterii handmade

JOCURI FOTBAL











Liga 1 Primera Division Premiership
Serie A Bundesliga Ligue 1





Bwin ofera un bonus de insciere de 50% pana la 100 de lei

Bwin.com ofera un bonus de inscriere de 50% pana la 100 de lei. Apasati aici pentru detalii.


Fotbal intern - Liga 1
Steaua Bucuresti Dinamo Bucuresti Rapid Bucuresti Otelul Galati FC Vaslui CFR Cluj
Universitatea Cluj Astra Ploiesti Sportul Studentesc Pandurii Tg Jiu FCM Târgu Mureş FC Brasov
Gaz Metan Medias Vointa Sibiu Ceahlaul Piatra Neamt CS Mioveni Petrolul Ploiesti Concordia Chiajna

Forumul sportiv nr.1 in .RO


Top Jocuri Online


Poll

27-05-2012
»
  L M M J V S D
18   1 2 3 4 5 6
19 7 8 9 10 11 12 13
20 14 15 16 17 18 19 20
21 21 22 23 24 25 26 27
22 28 29 30 31      
0.0274