Liga 1 Actualizat: Duminica, 16 August 2009, 10:28:27
Eurogolul lui Traore a adus victoria pentru CFR cu Otelul
CFR Cluj s-a impus cu 1-0 pe teren propriu in fata Otelului Galati, golul clujenilor fiind marcat in repriza secunda de Lacina Traore (foto: cfr1907.ro).
Dupa victoria la limita cu International si egalul cu Ceahlaul, Otelul lui Dorinel Munteanu s-a deplasat in Gruia pentru intalnirea cu CFR Cluj, fosta echipa a tehnicianului ajuns in acest sezon la Galati.
Meciul a fost surprinzator de echilibrat, cu un plus la capitolul ofenisv pentru clujeni, care au avut in prima repriza cateva ocazii clare de a marca, chiar si o bara, in minutul 31, cand Kone a trimis cu capul in transversala.
Tot Kone amenintase poarta lui Kolev in minutul 16, insa sutul sau din intoarcere a ocolit bara din dreapta a portii galatenilor. Cealalta ratare uriasa a clujenilor i-a apartinut lui Alcantara (33'), al carui sut din 7 metri a fost scos incredibil de Kolev cu un reflex excelent cu piciorul.
Vazand ca are probleme in compartimentul ofensiv, Conceicao i-a tinut la vestiare la pauza pe fundasii Leao si Edimar, trimitandu-i in teren pe Traore si Nei pentru ca acestia, alaturi de Yssouf Kone sa reuseasca sa sparga defensiva compacta a oaspetilor.
Miscarea s-a dovedit a fi extrem de inspirata, uriasul Traore reusind sa inscrie in minutul 69 un gol superb, executia senzationala cu dreptul a atacantului de la 25 de metri intrand direct in vinclul portii galatene.
Tentativele de egalare ale trupei lui Dorinel Munteanu s-au dovedit fara succes, ardelenii reusind sa aglomereze excelent zona din preajma propriului careu si sa pastreze tabela neschimbata pana la final.