Liga 1 Actualizat: Marti, 21 Aprilie 2009, 22:57:25
Unirea Urziceni se impune greu in fata Vasluiului
Urziceniul lui Dan Petrescu se mentine in lupta pentru titlu, gratie victoriei obtinute pe propriul teren in fata celor de la FC Vaslui, o victorie muncita a ialomitenilor realizata prin golul lui Bilasco din minutul 13, dar si prin interventiile lui Arlauskis din final de meci
FC Vaslui nu a mai putut repeta evolutia senzationala din partida cu Timisoara de etapa trecuta, cel mai spectaculos meci al campionatului, Unirea Urziceni inchizand foarte bine jocul la centrul terenului.
S-a jucat pe contre din start, dupa doua oportunitati ale lui Wesley Lopes cu suturi de la distanta, Tibi Balan a trecut pe langa deschiderea scorului in minutul 11, cand sutul acestuia din 10 metri a trecut peste transversala. Insa Unirea a reusit, totusi, sa marcheze dupa doua minute prin Bilasco, acesta reluand cu dreptul din centrul careului in plasa portii lui Kuciak, dupa o lovitura libera executata perfect de Frunza de pe stanga.
Din acel moment jocul s-a schimbat brusc, si nu in bine, trupa lui Dan Petrescu dand semnalul de retragere, blocand caile de patrundere spre poarta lui Arlauskis printr-o aparare aglomerata bine asezata la 10 metri de propriul careu, care a ingreunat considerabil jocul de constructie al vasluienilor.
De frica sa nu scape meciul din mana, centralul partidei, Georgian Ionescu, a fluierat aproape orice contact intre jucatorii celor doua formatii, desi jocul era oricum extrem de fragmentat din cauza greselilor individuale ale celor din teren.
Elevii lui Viorel Moldovan au inceput sa preseze din ce in ce mai accentuat careul ialomitean, profitand si de pasul inapoi facut de jucatorii echipei gazda, care n-au mai contat in atac dupa pauza. Temwanjera a fost aproape de egalare in minutul 71 cand mingea reluata de el cu capul din 10 metri a fost respinsa in transversala de Arlauskis.
Tot Temwanjera a ratat incredibil in ultimul minut regulamentar de joc, sutul sau din intoarcere din centrul careului trecand milimetric de bara din dreapta portarului ialomitean.
Unirea Urziceni: 1. Arlauskis - 16. E. Nicu, 22. B. Fernandes, 6. Galamaz, 23. Bordeanu (20. Birladeanu '77) - 25. Paduretu, 19. Brandan - 30. S. Frunza (11. Onofras '62), 8. T. Balan (3. Ricardo '20), 32. I. Apostol - 7. Bilasco. Antrenor: Dan Petrescu.