Liga 1 Actualizat: Luni, 22 Decembrie 2008, 22:28:36
Razvan Lucescu da gir retrogradarii Stelei
Antrenorul echipei FC Brasov, Razvan Lucescu, a declarat, luni, la Sport.ro, ca daca in regulament scrie ca o formatie trebuie retrogradata pentru ca a incercat sa premieze o alta formatie, asa cum a facut Steaua, atunci sa fie retrogradata.
"Nu as accepta niciodata ca un patron de la o alta echipa sa-mi propuna bani sa joc corect. Daca in regulament scrie ca o echipa trebuie retrogradata pentru asa ceva, atunci asa sa fie", a spus Razvan Lucescu.
Prezent in aceeasi emisiune, Mircea Lucescu, tehnicianul formatiei Sahtior Donetk, a vorbit despre scandalul "Valiza" si implicarea jucatorilor in aceste cazuri: "Jucatorii de duzina intra in combinatii, dar cei mari nu o sa intre niciodata in asa ceva. Nu stiu ce a facut Radoi, nu vorbesc despre asta".
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost deferit justitiei, joi, de procurorii anticoruptie in dosarul "Valiza", alaturi de alte cinci persoane, intre care si selectionerul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca.
Gigi Becali este acuzat de doua infractiuni de dare de mita si de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Raul Volcinschi.
Selectionerul Victor Piturca este acuzat de favorizarea infractorului. Vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mita. Alina Ciul, unul din avocatii lui Becali, este acuzata de favorizarea infractorului si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Lui Radu Marino, procurorii anticoruptie ii imputa doua fapte de fals in inscrisuri sub semnatura privata, el fiind acuzat totodata si de favorizarea infractorului. Tot pentru favorizarea infractorului va fi judecat si Raul Volcinschi.
Jucatorii echipei Steaua Mirel Radoi si Petre Marin vor fi cercetati de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 pentru marturie mincinoasa, in legatura cu declaratiile pe care le-au dat in dosarul "Valiza", in care Gigi Becali a fost trimis, joi, in judecata.
Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii DNA in dosarul "Valiza", s-a decis disjungerea si continuarea cercetarilor fata de marturiile mincinoase pe care cei doi jucatori le-ar fi dat pe parcursul anchetei. In documentul citat se arata ca cercetarea penala fata de Radoi si Marin pentru marturie mincinoasa va fi facuta de Parchetulu de pe langa Judecatoria Sectorului 1.
In 7 mai, in ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, DNA a retinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune ca urmau sa ajunga la jucatorii Universitatii Cluj daca acestia ar fi obtinut cel putin un egal in meciul cu concitadina CFR si Steaua ar fi devenit campioana.
Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-au aflat jucatorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) si vicepresedintele Consiliului de Administratie al FC Steaua, Teia Sponte, dar si doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali.
DNA a anuntat ulterior ca Gigi Becali, Teia Sponte, presedintele Universitatii Cluj, Anton Dobos, si o cunostinta a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmariti penal pentru fapte de coruptie.
Cazul a ajuns si in atentia Comisiei de Disciplina a FRF. Astfel, echipa Steaua Bucuresti a fost penalizata, la 4 iunie, cu sapte puncte, iar formatia Universitatea Cluj cu sase puncte dupa scandalul valizei cu bani. Finantatorul Gigi Becali a fost suspendat timp de doi ani si i s-a interzis accesul pe orice stadion pe aceeasi perioada si a primit o amenda de 200.000 de lei, iar presedintele de atunci al gruparii ardelene, Anton Dobos, a primit aceeasi sanctiune ca Gigi Becali. De asemenea, jucatorii Gigel Coman (Universitatea Cluj) si Petre Marin (Steaua) au fost suspendati cate sase luni si amendati cu 180.000 de lei.
Comisia de Apel a pastrat aceste sanctiuni, dar Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a anulat toate deciziile luate de Comisia de Disciplina. Doar Becali si Dobos au primit din partea CAF o suspendare de sase luni si o penalitate de 200.000 de lei, fara a li se interzice accesul pe stadion.