Stiri - Transferuri iarna - Clasament - Rezultate - Program - Echipe/loturi - Statistici - Campioane/golgheteri - Clasamente anterioare - Top transferuri - Forum     
 
 
 

Liga 1
 Actualizat: Marti, 2 Decembrie 2008, 20:01:27

Mircea Sandu cere scaderea salariilor si prevede necalificarea la CM 2010



Mircea Sandu cere scaderea salariilor si prevede necalificarea la CM 2010
Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, marti, intr-un interviu acordat agentiei NewsIn, ca exista riscul ca unele echipe din Liga I sa se retraga din campionat din cauza crizei financiare si face apel la jucatori sa accepte diminuari contractuale pentru a facilita depasirea perioadei critice.


NewsIn: Domnule presedinte, cum a fost 2008 pentru echipa nationala si pentru FRF?

Mircea Sandu: Daca o luam strict statistic, a fost un an pozitiv, cu victorii mai multe decat infrangeri, cu golaveraj pozitiv, cu o participare la Campionatul European, unde am fost la un sambure de adevar de calificarea in sferturile de finala dintr-o grupa foarte dificila. Din punct de vedere financiar, suntem pe plus, au fost venituri mari, au fost si cheltuieli mari, dar balanta este pozitiva.

NewsIn: Care este cea mai mare satisfactie din acest an?

Mircea Sandu: Cea mai mare satisfactie din acest an e ca se construieste acest stadion, care va gazdui o finala de cupa europeana. O a doua mare satisfactie este calificarea la turneul final, unde nu am pierdut in fata campioanei mondiale si vicecampioanei mondiale, faptul ca am condus Franta cu 2-0 dupa 20 de minute extraordinare dupa care am clacat.

NewsIn: Selectionerul Victor Piturca a reiterat luni ca se va retrage de la echipa nationala in 2010. Aveti un plan pentru atunci?

Mircea Sandu: Nu avem un plan pregatit, dar nu asta e o mare problema. Problema este ca el s-ar putea sa continue daca performantele i-o vor cere. Vom vedea la un anumit moment. Nu au fost niciodata tensiuni intre mine si Piturca, daca nu vorbesti o perioada cu un om, nu inseamna ca te-ai certat cu el.

"Este posibil sa nu ne calificam la Cupa Mondiala din 2010. Mai avem sanse, dar sunt destul de mici. Anul acesta fotbalul romanesc a trecut prin mai multe momente grele. Echipa nationala in meciul cu Lituania, echipele de club in cupele europene, Steaua in campionat. Dar nici nu trebuie sa emitem pretentii, pentru ca infrastructura este la pamant", a spus Sandu.

NewsIn: Ce jucatori credeti ca pot face pasul spre echipa nationala in sezonul viitor?

Mircea Sandu: Asta e treaba antrenorului, dar Pantilimon cred ca poate deveni o certitudine, Gaman a fost pe la echipa nationala, sper sa devina unul dintre fundasii de baza ai primei reprezentative. Sper ca Prepelita sa fie un jucator pe care sa te bazezi meci de meci in viitor si mai sunt multe nume de jucatori care pot sa-l convinga pe selectioner sa ii cheme.

NewsIn: Dumitru Dragomir a spus despre Cristian Tanase, de la FC Arges, ca va ajunge unul dintre cei mai mari fotbalisti ai Romaniei. Dumneavoastra ce parere aveti despre el?

Mircea Sandu: Cand creezi dintr-un jucator normal un mit, il termini. As putea sa dau multe exemple din trecut. Sa il lasam pe Tanase sa fie Tanase, sa joace la echipa lui de club si, daca va da randament, sa fie chemat in continuare la echipa nationala.

NewsIn: Ce echipe din Liga I v-au impresionat in acest an?

Mircea Sandu: Sunt patru echipe care au jucat un fotbal bun, Urziceni, Timisoara, Craiova si Arges.

NewsIn: Cine e deziluzia turului, Steaua sau Rapid?

Mircea Sandu: Nici Steaua, nici Rapid, ci echipele care sunt in subsolul clasamentului. Sa nu uitam ca Steaua a jucat in Liga Campionilor, Rapid a jucat in Cupa UEFA. Daca vreti sa nominalizez pe cineva ca dezamagire, pot sa le numesc pe toate cele cinci echipe care au ratat calificarea in grupele Cupei UEFA.

NewsIn: Este Dan Petrescu cel mai bun antrenor din Liga I?

Mircea Sandu: Haideti sa nu folosim superlative. Dan Petrescu e unul dintre cei mai buni antrenori din Liga I. Nelutu Sabau, Razvan Lucescu, Ionut Badea sunt si ei antrenori foarte tineri care au un viitor frumos. Ca sa fii cel mai bun antrenor, trebuie sa ai rezultate incontinuu. Dan Petrescu poate deveni un antrenor mare, iar intr-o zi poate ajunge la echipa nationala, ca si ceilalti. Deocamdata, e un antrenor in care fotbalul romanesc isi pune sperantele.

NewsIn: Cine merita sa fie ales jucatorul anului?

Mircea Sandu: Pe plan intern, Goian a facut cel mai bun an. La nivelul celor de afara, s-a simtit lipsa lui Chivu si a lui Mutu la echipa nationala, dar nu stiu cine va fi desemnat cel mai bun jucator al anului.

NewsIn: Pe cine vedeti favorita la castigarea campionatului?

Mircea Sandu: Nu exista favorita, dupa parerea mea. Eu zic ca se vor bate cinci echipe la castigarea titlului: Dinamo, Urziceni, Timisoara, Steaua si CFR. Daca Timisoara isi va recapata cele sase puncte de la FIFA, daca isi va pastra jucatorii si pe Uhrin, atunci va deveni foarte periculoasa in lupta pentru campionat. Rapid, Craiova, Argesul, Vaslui, Brasov se vor bate pe celelalte locuri. Buzaul si Otopeniul sunt retrogradate si mai sunt sase echipe care se lupta pentru a ramane in primul esalon: Iasi, Pandurii, Bistrita, Mediasul, Farul, chiar si Otelul.

NewsIn: In acest an, de delegari s-au ocupat Ionut Lupescu si Gheorghe Constantin. In care dintre cele doua perioade vi s-au parut prestatiile arbitrilor mai bune?

Mircea Sandu: Noi ne uitam prea mult la arbitraje. Cat se comenteaza despre arbitraj in Germania? De aceea ei au un fotbal bun si ne dau trei, iar noi un fotbal asa cum il avem si luam trei. Mult mai mult ne intereseaza arbitrajul decat ne intereseaza fotbalul.

NewsIn: E condamnabil ceea ce au facut Torje, Ropotan, Pulhac si Goian?

Mircea Sandu: E o problema interna a clubului. Chiar daca a aparut filmuletul pe internet, deciziile trebuiau luate doar de club, nu dupa consultari cu suporterii. Cred ca Gigi Becali a caracterizat cel mai bine aceasta situatie, ei nu au facut decat sa asculte o melodie care are si versuri.

NewsIn: Apropo de Gigi Becali, credeti ca ar fi fost bine pentru sport daca ar fi intrat in Parlament?

Mircea Sandu: Era benefic pentru sport daca intrau in corpore, toti sase, adica Netoiu, Iordanescu, Dragomir, Craciunescu, Becali si Mihai Leu, dar asa, unul singur, este greu sa ii convingi pe ceilalti sa faca ceva. Oricum, Legea sportului e depasita, programe in materie de sport nu am vazut niciunul in aceasta campanie, programul scolar trebuie sa fie modificat, sa reinceapa competitiile la nivel scolar, dar nu am vazut nimic din toate acestea prin programul vreunui candidat. Trebuie ca parlmentarii sa isi indrepte atentia spre sport, sa faca legi in interes national, nu pentru nu stiu ce om de afaceri, pentru ca altfel vor ajunge copiii sa fie obezi.

NewsIn: Din cauza crizei financiare, doua echipe din Liga a II-a s-au retras. Exista riscul ca vreo formatie din primul esalon sa se retraga din acest motiv?

Mircea Sandu: Au fost probleme si vor mai fi probleme. S-au retras doua echipe din Liga a II-a, sapte sau opt din Liga a III-a si ma tem ca vor mai urma. Sunt preocupat de acest lucru si chiar in aceasta iarna si in primavara o sa am mai multe intalniri cu autoritatile locale si presedintii de cluburi pentru a le propune o restructurare a esaloanelor 2 si 3. Exista posibilitate ca la Liga a II-a sa facem o serie cu 20 de echipe sau doua serii cu 14 sau 12 echipe. E posibil sa existe retrageri si din Liga I.

NewsIn: Credeti ca investitiile in fotbal se vor reduce drastic, asa cum ameninta investitorii actuali?

Mircea Sandu: E posibil, si din acest punct de vedere jucatorii trebuie sa inteleaga ca nici in alta parte nu vor gasi angajamente si trebuie sa redeschida aceasta problema a contractelor, sa renegocieze. Aici trebuie sa fie ei convinsi, nu sa ii convinga cineva, ca daca au contracte de 300-400.000 de euro pe an si sunt vreo 10 din acestia la un club, trebuie sa inteleaga ca trebuie sa se reduca bugetul clubului si sa accepte diminuarea salariilor. Nu stiu daca se va gasi intelegere din partea lor, dar decat sa fie someri, mai bine sa aiba mai putin, dar o perspectiva buna.

NewsIn: In ceea ce priveste situatia de la Rapid, credeti ca e mai bine ca actionar majoritar sa ramana Copos sau Taher?

Mircea Sandu: E bine sa fie cineva care sa asigure un buget, indiferent cine.

NewsIn: Risca Rapidul sa fie printre echipele care se vor retrage din campionat din cauza falimentului?

Mircea Sandu: Nu o lasa Copos, stati linistit, in mod cert nu o lasa Copos.

NewsIn: Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, nu e pe placul nimanui in Giulesti. Daca erati presedintele Rapidului, l-ati fi demis?

Mircea Sandu: Nu stiu, daca nu am lucrat efectiv, e greu sa spun. Dar din ce am vazut, doar doi oameni au condus acolo, Zotta si Peseiro, ei sunt responsabili. Ei trebuie sa faca acum o prezentare a situatiei in fata CA si sa explice de ce echipa, dintr-o pretendenta la campionat, a devenit o echipa cu rezultate slabe, cu conflicte, Rapidul are alte pretentii.

NewsIn: La inceputul sezonului de Liga Campionilor, ati spus ca o echipa trebuie sa faca minimum patru puncte pentru a conta in Europa. CFR a reusit acest lucru, a devenit un nume cunoscut?

Mircea Sandu: Luati dupa primele meciuri comentariile din presa internationala, luati ofertele care s-au vehiculat pentru jucatori si veti vedea ca au devenit un nume important...

NewsIn: Totusi, au fost ironizati de presa din Italia dupa meciul cu AS Roma.

Mircea Sandu: Pai daca erau un pic mai concentrati Kone si Trica, avea 2-0 CFR, nu Roma. Daca si Stancioiu, si Galiassi erau mai concentrati, atunci ar fi fost ironizati jucatorii italieni de ziarele romanesti. Pentru mine, AS Roma era o echipa de eliminat.

NewsIn: E Stancioiu sub valoarea echipei CFR Cluj?

Mircea Sandu: Stancioiu, in unele meciuri, a aparat foarte bine, dar aici a avut o iesire hazardata. El e un portar bun, dar nu a avut o zi prea buna cu Roma.

NewsIn: Cand credeti ca o echipa romaneasca poate depasi faza grupelor Ligii Campionilor?

Mircea Sandu: Peste 30 de ani.

NewsIn: Ce sanse are Steaua impotriva Fiorentinei?

Mircea Sandu: Sa nu uitam ca nu joaca Goian. Nici Fiorentina nu da un un randament foarte ridicat si astept o victorie a Stelei. Au forta sa invinga. Din pacate, cred ca Mutu va fi huiduit in Ghencea. Asta e mentalitatea suporterului roman, ei l-au injurat pe Dan Petrescu, care a jucat 10 ani la Steaua, dar pe Mutu care e dinamovist? Fac un apel catre suporterii Stelei sa respectam jucatorii, indiferent de unde sunt ei. Trebuie sa ne civilizam, e un moment important.

NewsIn: Cu ce impresii a plecat presedintele UEFA, Michel Platini, din Romania?

Mircea Sandu: Platini si Lefkaritis ne-au trimis cate o scrisoare in care ne-au felicitat pentru activitate. Suntem apreciati pe plan extern, dar mai putin pe plan intern. Poate si noi gresim ca nu reusim sa promovam realizarile si nerealizarile, dar e bine ca avem aceasta sustinere pe plan international.

NewsIn: Ce asteptati de la 2009?

Mircea Sandu: Sa fie cat mai scurta criza economica, pentru ca pierd foarte multe echipe, sa facem niste pasi pentru Campionatul Mondial, sa reusim la nivelul echipelor de juniori... Am multe ganduri, sa vedem cate dintre ele se vor indeplini.

Spune-ti parerea: Intra in ciocnirile dintre fanii Ligii 1. Scrie, combate, voteaza. Detalii pe Forum.




  
Alte stiri

  ▪ Ramanem cu 17 echipe in sezonul urmator? FRF nu a gasit o solutie
  ▪ Craciunescu a scapat de demitere
  ▪ Scandal monstru in Liga 1: Un fotbalist de la Petrolul acuza Vasluiul de blaturi
  ▪ CFR Cluj da o prima lovitura Stelei pe piata transferurilor
  ▪ Traseul echipelor romanesti spre Europa si zilele in care incepem
  ▪ Copos ii cere demisia lui Ion Craciunescu si il face 'criminal' pe Radu Petrescu
  ▪ Grigoras ramane la Pandurii: "Nu pot sa ma autopropun la Rapid"
  ▪ DNA spune ca nu ii cerceteaza pe Craciunescu si Paszkany
  ▪ Kapetanos: "Gigi a vrut sa-mi reduc salariul. Bravo lui!"
  ▪ EXCLUSIV: Transferul lui Wesley a picat
  ▪ Rednic e misterios: "Semnez cu o echipa care se bate la titlu"
  ▪ FC Brasov l-a luat pe Straut de la Petrolul
  ▪ Brazilianul Guilherme a semnat cu Petrolul
  ▪ Porumboiu il contreaza pe MM si confirma Onlinesport
  ▪ Hamutovski si-a prelungit contractul cu Petrolul




piese auto





GWPTEam.com - 100% pentru colectionari


Linkuri sponsorizate:
Notebook

ferestremoca.ro - ferestre pvc de calitate

Bijuterii handmade

JOCURI FOTBAL











Liga 1 Primera Division Premiership
Serie A Bundesliga Ligue 1





Bwin ofera un bonus de insciere de 50% pana la 100 de lei

Bwin.com ofera un bonus de inscriere de 50% pana la 100 de lei. Apasati aici pentru detalii.


Fotbal intern - Liga 1
Steaua Bucuresti Dinamo Bucuresti Rapid Bucuresti Otelul Galati FC Vaslui CFR Cluj
Universitatea Cluj Astra Ploiesti Sportul Studentesc Pandurii Tg Jiu FCM Târgu Mureş FC Brasov
Gaz Metan Medias Vointa Sibiu Ceahlaul Piatra Neamt CS Mioveni Petrolul Ploiesti Concordia Chiajna

Forumul sportiv nr.1 in .RO


Top Jocuri Online


Poll

27-05-2012
»
  L M M J V S D
18   1 2 3 4 5 6
19 7 8 9 10 11 12 13
20 14 15 16 17 18 19 20
21 21 22 23 24 25 26 27
22 28 29 30 31      
0.0456