Liga 1 Actualizat: Miercuri, 16 Aprilie 2008, 00:07:09
Politia Romana: "De ce nu i-ati intrebat pe cei care v-au batut cum ii cheama?"
Politia Romana a decis sa adopte o pozitie socanta in cazul incidentului petrecut luni seara, dupa meciul Steaua - Universitatea Cluj, cand tramvaiul 41 a fost vandalizat si mai multi oameni au fost batuti de un grup de suporteri. Reprezentantii Politiei acuza victimele ca nu au fotografiat agresorii in timp ce erau batuti si ca nu i-au intrebat pe acestia cine sunt si unde locuiesc.
Crainicul stadionului Steaua, Florin Ghencea, a intervenit in cadrul unei emisiuni de la postul de radio News FM si a povestit cele intamplate, relatand o discutie pe care a avut-o cu purtatorul de cuvant al Politiei Romane.
"Am fost acuzat de purtatorul de cuvant al Politiei ca nu am facut fotografii si ca nu i-am intrebat pe cei care ne-au atacat de unde sunt. Este incredibil ceea ce se intampla in Romania. Regret ca nimeni care a fost aseara in zona aceea, cand s-au intamplat aceste incidente, nu iese in fata sub protectia anonimatului. Numai sa iasa si sa povesteasca ce s-a intamplat. Putea sa iasa un macel!. Este incredibil ca nimeni nu a intervenit si ca nimeni din partea jandarmeriei nu era pe traseul tramvaiului 41. Stiu bine ca atunci cand joaca Steaua si Rapid pe teren propriu se produc tot felul de incidente intre suporteri", a spus Florin Ghencea, adaugand ca miercuri va depune plangere la Politie.
Pe langa cele spuse mai sus, Florin Ghencea nu exclude ca agresorii sa fie, de fapt, suporterii echipei Dinamo.