In fata unei asistente extrem de reduse, Rapid a inceput in forta si si-a aratat superioritatea inca din primele minute.
Ilfovenii s-au baricadat pe doua linii incercand sa duca meciul spre un 0-0, dar giulestenii au deschis scorul in minutul 32 prin Grigorie, dupa o pasa buna a lui Apostol.
Pana la pauza, giulestenii au mai punctat o data prin Cassio Vargas, care a fructificat cu capul o centrare excelenta pe sase metri.
Prin acelasi procedeu, echipa lui Lucescu si-a majorat avantajul la zece minute dupa pauza, insa de aceasta data Burca s-a aflat la finalizare.
Apoi, rapidistii s-au intrecut in goluri spectaculoase. In minutul 68, Deac a fructificat o lovitura libera de la 20 de metri cu un sut in vinclu, insa nu a reusit si cel mai frumos gol al meciului.
In minutul 90, Cosmin Gangioveanu a reusit bijuteria meciului, marcand cu un sut superb in vinclu de la 30 de metri.
Onlinesport