Cupa Romaniei Actualizat: Marti, 25 Mai 2010, 23:14:34
Mandorlini: "N-am batut Vasluiul in campionat, sper sa o facem in Cupa Romaniei"
Antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, marti, într-o conferinta de presa desfasurata la Iasi, ca sezonul acesta singurul rezultat care lipseste în duelul cu FC Vaslui e victoria elevilor sai, pe care spera sa-l obtina în finala Cupei României, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Clasamentul si jocurile din acest campionat au aratat ca CFR Cluj si FC Vaslui, alaturi de Unirea Urziceni, au fost cele mai bune echipe. Având în vedere ca în campionat n-am batut Vasluiul, ei câstigând un meci si unul terminându-se la egalitate, sper sa câstigam acum noi. Faptul ca noi am luat campionatul cred ca e un plus de moral si de entuziasm pentru jucatorii mei. Sper sa câstigam si Cupa si sa facem eventul, la fel cum a fost în urma cu doi ani", a spus Andrea Mandorlini.
Tehnicianul echipei clujene a adaugat ca FC Vaslui are multi jucatori buni, dar principalul pericol pentru formatia sa va fi Wesley: "Vaslui este o echipa buna, cu multi jucatori valorosi, dar principalul pericol pentru noi cred ca va fi Wesley".
Referitor la arbitraj, Mandorlini a mentionat ca are încredere în arbitrii români. "Nu e bine sa vorbim tot timpul despre arbitraj. Eu am încercat sa nu intru în polemici pe aceasta tema. Am spus ca arbitrii români sunt foarte buni si cred ca la fel ca orice om pot si arbitrii pot face greseli", a punctat Mandorlini.
În alta ordine de idei, tehnicianul italian a apreciat puterea de care a dat dovada Cristian Chivu, care a câstigat, sâmbata, Liga Campionilor cu Inter Milano, revenind dupa accidentarea suferita la cap la începutul acestui an: "Sincer, nu ma asteptam ca românul Cristian Chivu sa aiba atâta putere si sa revina dupa accidentul suferit si sa joace în finala Ligii Campionilor. A dat dovada de multa tenacitate si a rasplatit încrederea pe care i-a acordat-o Mourinho. Chiar am înteles ca ar putea pleca la Real Madrid împreuna cu Mourinho, ceea ce înseamna ca este un jucator de mare valoare".
Formatia CFR Cluj va disputa, miercuri, la Iasi, cu începere de la ora 21.00, finala Cupei României, în compania gruparii FC Vaslui.