Cupa Romaniei Actualizat: Miercuri, 23 Septembrie 2009, 08:04:13
Costea-show in Banie
Doua goluri ale lui Florin Costea si dubla lui Mihai Costea au stabilit scorul final si calificarea Universitatii Craiova in fata Gloriei Bistrita 2 in meciul din saisprezecimile Cupei Romaniei.
Universitatea a rezolvat meciul cu echipa a doua a Gloriei inca din primele minute, dupa ce Florin Costea, capitan al oltenilor in acest meci, a deschis scorul in urma unui contraatac chiar in minutul 4, cu un sut la coltul lung.
Mihai Costea putea majora diferenta in minutul 7, insa Vagner si apoi Botoser i-au blocat pe rand suturile. Atacantul oltean a reusit, totusi, sa marcheze, insa doar dupa 20 de minute, executia sa din 15 metri neputand fi parata de Botoser.
Era deja 2-0 pentru Craiova, care evolua insa in inferioritate numerica, Valerica Gaman fiind eliminat in fatidicul minut 13, cand l-a faultat grosolan pe Parvu, jucatorul Gloriei fiind transportat la spital cu ruptura de ligamente si posibila fractura.
Inferioritatea numerica a oltenilor nu s-a observat in joc, elevii noului antrenor din Banie, Eugen Neagoe, fiind stapanii autoritari ai jocului. Astfel ca a doua reusita a lui Florin Costea din finalul primei reprize n-a fost o surpriza. mai ales pentru ca pasa de gol venise chiar de la fundasul ardelenilor, Vagner.
Desi repriza secunda a fost mai saraca in faze de poarta, Mihai Costea nu putea ramane dator fratelui sau si in minutul 77 a inscris si el al doilea sau gol. Vali Badea a pasat excelent in careu la tanarul atacant oltean, acesta l-a culcat la pamant din fenta pe Botoser, a driblat apoi inca doi fundasi adversi si a sutat din 5 metri in plasa.
Partida a fost arbitrata de Cristina Babadac Ionescu din Alexandria, aceasta fiind ajutata la una dintre linii se sotul ei, Ionut Babadac