Cupa Romaniei Actualizat: Miercuri, 29 Aprilie 2009, 10:26:07
Balint: "Jucam ca o campioana"
Antrenorul lui FC Timisoara, Gabi Balint, a afirmat ca este multumit de jocul elevilor sai din meciul cu Dinamo, in ciuda numeroaselor indisponibilitati cauzate de accidentari.
"Nu am batut oricum, ci cu 4-1. Pe Dinamo e greu sa o bati cu 1-0. Ori o bati la scor, ori nu o bati de loc. E un scor frumos. Chiar citeam de dimineata aluziile domnilor de la Dinamo si imi imaginam ce s-ar intampla daca ar fi invers. Cupa nu este castigata inca, dar e bine ca suntem fericiti. Sper sa avem fata de campioana, pentru ca jucam ca o campioana. Jucatorii au incredere in ei si respecta foarte bine ce discutam inainte. L-am surprins cu 4 goluri pe Rednic, nu se astepta la asta", a spus Gabi Balint la Antena 1.
Tehnicianul banatenilor a precizat ca nu are o preferata din semifinala de miercuri dintre CFR Cluj si FC Vaslui. "E prima finala pentru mine si vreau sa castig trofeul. Mi-e indiferent
ca vom juca cu CFR sau cu Vaslui, ambele sunt puternice. O prefer pe
Dinamo, as mai juca o data cu ei", a explicat Balint.
FC Timisoara s-a calificat in finala Cupei Romaniei dupa ce a trecut in penultimul act de Dinamo Bucuresti,
intr-un meci disputat la Cluj, scor 4-1. Pentru banateni au marcat
Lukas Magera, Abiodun Agunbiade, Gigel Bucur si Dare Nibombe, iar
pentru dinamovisti a punctat Adrian Cristea.