EURO 2012 Actualizat: Sambata, 12 Noiembrie 2011, 15:08:53
Presa turca: "Performanta comica la meciul cu echipa Croatiei"
Turcia era în stare de soc sâmbata dupa înfrângerea clara din meciul cu Croatia, scor 3-0, în turul barajului de calificare la Euro-2012, un esec care, conform presei, pune capat sperantelor de calificare si pecetluieste destinul antrenorului Guus Hiddink.
"Adio Europa", a titrat pe prima pagina cotidianul Sabah, adaugând ca "visul de a merge la Euro-2012 depinde de un miracol".
"Retragerea din Croatia", a scris Hürriyet, în timp ce Milliyet si HaberTürk vorbesc de "socul" produs de o echipa turca neputincioasa în fata croatilor dornici de revansa dupa eliminarea din sferturi la Euro-2008.
Cronicarii sportivi critica dur jucatorii dar si pe antrenorul olandez Guus Hiddink.
"Croatia ne-a dat o palma si a plecat", scrie fostul mijlocas Sergen Yalçin în Habertürk, denuntând o "performanta comica" a echipei nationale.
"O astfel de înfrângere este inevitabila în fata unei echipe atât de puternice, daca nu esti capabil sa ai vreo tactica. Era Hiddink a ajuns la final. Mereu am spus ca este la nationala doar ca sa treaca timpul", scrie Sergen.
"Suntem terminati, la fel si Hiddink", a notat Milliyet, care sustine ca Hiddink va fi demis daca nu demisioneaza dupa meciul retur.
În Hürriyet, editorialistul Erman Toroglu îi acuza pe unii jucatori ca "au luat deliberat cartonas galben pentru a nu juca în retur".