Cupa Mondiala 2010

Spania-Polonia: joc, set, meci

Spania a maturat pur si simplu cu Polonia in ultimul amical dinaintea Campionatului Mondial, trupa lui del Bosque castigand cu un incredibil 6-0, fiecare gol fiind marcat de un alt jucator spaniol. Au inscris pe rand: David Villa, David Silva, Xabi Alonso, Cesc Fabregas, Fernando Torres si Pedro.
Considerata principala favorita la castigarea trofeului mondial, Spania a facut instructie pe teren propriu cu reprezentativa Poloniei, intr-un meci amical disputat la Murcia cu tribunele pline.

Trupa lui Vicente del Bosque a dominat partida inca de la fluierul de start, actiunile nenumarate de atac ale ibericilor aducand un spectacol fotbalistic superb pe stadionul de la Murcia, in fata unei echipe a Poloniei, care, desi s-a aparat in continuu, nu a reusit sa stopeze tavalugul ofensiv al spaniolilor.

Golul nu s-a lasat prea mult asteptat, iar in minutul 12 golgheterul minune al Spaniei, David Villa, a reusit deschiderea scorului cu un sut sec din careul mic, dupa o pasa de exceptie de pe partea stanga de la Iniesta.

Tot Iniesta a stat si la baza celui de-al doilea gol,venit dupa doar doua minute, acesta inaltand inteligent o minge peste fundasii adversi pana la Xavi, care a pasat simplu in careul gol la David Silva, acesta marcand fara probleme pentru 2-0.

Pana la pauza, Spania a dominat copios, timp in care Polonia a reusit o singura data sa-l puna la incercare pe Iker Casillas, care a intervenit superb in minutul 26 la un sut trimis de Peszko.

Repriza secunda a debutat, cum altfel, decat cu un gol al ibericilor. Alonso a facut 3-0 pe tabela dupa o faza fixa de pe dreapta, executata pana in centru la el, sutul in forta pe jos fiind eviat de polonezi in poarta. Doar 7 minute au trecut si scorul a devenit 4-0 in favoarea Spaniei, Fabregas marcand din pasa lui Alonso.

Sarabanda de goluri ale spaniolilor nu s-a oprit aici, Fernando Torres, trimitand si el mingea intre ate la doar 10 minute dupa ce a intrat pe teren in locul lui David Villa. Minutul 81 a adus golul "de set" pentru Spania, Pedro marcand si el pentru un 6-0 fara drept de replica.

Onlinesport: Irina Maxim

 


Spania-Polonia: joc, set, meci