Fotbal intern - International - Liga Campionilor - Cupa UEFA - Cupa Mondiala 2006 - EURO 2008 - EURO 2004 - CM 2002     
 
 
 

Fotbal
 Actualizat: Luni, 14 Noiembrie 2011, 13:48:33

Se intampla si la fete: Trei fotbaliste s-au imbatat inaintea unui meci



Se intampla si la fete: Trei fotbaliste s-au imbatat inaintea unui meci
Jucatoarele de fotbal feminin au copiat obiceiurile barbatilor. Inaintea unui meci de prima liga, trei fotbaliste de la FC UTA s-au imbatat,  iar apoi au intrat mahmure pe teren.

Internationala Chis, alaturi de Parvu si Lupsa au consumat vin in camera de hotel din Craiova inaintea meciului cu Real. Stingerea s-a dat la ora 23:00, insa, potrivit aradon.ro, fetele au continuat sa petreaca sorbind pahar dupa pahar.

A doua zi, cele trei au intrat pe teren ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, desi erau mahmure. Rezultatul este unul firesc: 8-1 pentru Real Craiova si o ancheta interna la UTA.

Conducerea aradenilor a aflat abia dupa meci incidentul, cand cele trei fete au recunoscut cu zambetul pe buze.

"Din punctul meu de vedere, cele trei sunt excluse din lot. Daca cineva intervine, pentru ca masura sa nu se puna în aplicare, îmi prezint demisia. Au avut tupeul si sa râda, când au recunoscut ca au baut", a spus Ioan Hamza, directorul sportiv al echipei.

Onlinesport




  
Alte stiri

  ▪ Principalele tragedii legate de violentele din fotbal
  ▪ A fost promulgata legea privind combaterea violentei in sport
  ▪ Se intampla si la fete: Trei fotbaliste s-au imbatat inaintea unui meci
  ▪ Dragomir: "M-a impresionat prostia romaneasca la niste fotbalisti maturi"
  ▪ VIDEO: Arbitru roman, batut fara mila de jucatori pe teren
  ▪ Oprescu: "La Arena Nationala au mai ramas finisarile si de pus gazonul"
  ▪ Hagi selectioner si Iordanescu director tehnic. Sunt facute cartile?
  ▪ Platini, singurul candidat la presedintia UEFA
  ▪ Sistemul loviturilor de departajare este inechitabil, conform unui studiu stiintific
  ▪ UEFA a depus oficial plangere impotriva lui Spyros Marangos
  ▪ Platini: "Sa se aduca dovezi si vom face ceea ce trebuie"
  ▪ FIFA investigheaza Spania si Qatar privind o posibila fraudare a voturilor pentru CM 2018 si CM 2022
  ▪ Romania a invins detasat Qatarul in al doilea meci la Grand Prix-ul Braziliei
  ▪ Galerie foto: Romania a tinut piept Argentinei
  ▪ Romania, egal cu Argentina la futsal




piese auto





GWPTEam.com - 100% pentru colectionari


Linkuri sponsorizate:
Notebook

ferestremoca.ro - ferestre pvc de calitate

Bijuterii handmade

JOCURI FOTBAL











Liga 1 Primera Division Premiership
Serie A Bundesliga Ligue 1





Bwin ofera un bonus de insciere de 50% pana la 100 de lei

Bwin.com ofera un bonus de inscriere de 50% pana la 100 de lei. Apasati aici pentru detalii.


Fotbal intern - Liga 1
Steaua Bucuresti Dinamo Bucuresti Rapid Bucuresti Otelul Galati FC Vaslui CFR Cluj
Universitatea Cluj Astra Ploiesti Sportul Studentesc Pandurii Tg Jiu FCM Târgu Mureş FC Brasov
Gaz Metan Medias Vointa Sibiu Ceahlaul Piatra Neamt CS Mioveni Petrolul Ploiesti Concordia Chiajna

Forumul sportiv nr.1 in .RO


Top Jocuri Online


Poll

27-05-2012
»
  L M M J V S D
18   1 2 3 4 5 6
19 7 8 9 10 11 12 13
20 14 15 16 17 18 19 20
21 21 22 23 24 25 26 27
22 28 29 30 31      
0.0159