Dallas Mavericks, la un pas de calificarea in marea finala
Echipa Dallas Mavericks conduce cu 3-1 in ultimul act al Conferintei de Vest a NBA, dupa ce s-a impus, luni seara, pe terenul celor de la Oklahoma City Thunder, cu 112-105.
Meciul a avut nevoie de o repriza suplimentara, dupa ce la finalul celor patru sferturi regulamentare tabela arata 101-101 in dreptul ambelor formatii.
Dirk Nowitzki (40 puncte) si Jason Kid au tras echipa texana dupa ei si ultimul sfert a fost transat de Mavericks cu 11-4, dupa ce cu cinci minute inaintea epuizarii timpului regulamentar gazdele din Oklahoma City aveay 15 puncte avantaj.
Pentru germanul Nowitzki aceasta a fost a saptea partida din cariera in care atinge bariera de 40 de puncte in playoff. Lider la acest capitol este Shaquille O'Neal (12 meciuri), urmat de Kobe Bryant (11) si LeBron James (9).
Dallas Mavericks se afla asadar la o singura victorie distanta de calificarea in marea finala a NBA, o victorie obtinuta, pe teren propriu, in fata propriilor suporteri propulsand echipa din Texas in prima finala majora dupa cinci ani.