Avantajul teoretic al terenului propriu nu a functionat pentru Boston Celtics, marti seara, in meciul trei al finalei NBA cu Los Angeles Lakers, oaspetii impunandu-se cu 91-84.
Prima jumatate a meciului a apartinut jucatorilor din California, care la pauza mare au intrat cu avantaj de 12 puncte (52-40).
'Verzii' au recuperat jumatate din diferenta in sfertul al treilea, adjudecat cu 21-15, dar jucatorii lui Phil Jackson au reusit sa gestioneze in favoarea lor avantajul ramas pana la final.
Cu 25 puncte marcate in primele trei sferturi, Kobe Bryant a fost ca si inexistent in primele zece minute ale ultimei parti. Astfel, Derek Fisher si-a asumat rolul de lider din teren, reusind sa traga intreaga echipa dupa el.
Fisher a incheiat meciul cu 16 puncte in cont, in timp ce Pau Gasol si Andrew Bynum au fost de netrecut sub panouri, fiecare reusind cate zece recuperari.
De la gazde s-a remarcat Kevin Garnett care, dupa ce in meciul secund de duminica reusise doar sase puncte, a marcat de aceasta data 25 puncte.
Ray Allen in schimb a fost complet iesit din forma, ratand toate cele 13 aruncari din actiune, dupa ce in jocul doi fusese jucatorul decisiv pentru Celtics, cu 32 puncte.
Meciul patru este programat, joi seara, tot in TD Garden din Boston.
Los Angeles Lakers conduce cu 2-1 dupa trei meciuri, fiind la doar doi pasi de apararea titlului in NBA.