Baschet

Olympiakos Pireu, noua regina a baschetului masculin european

La capatul unui meci fabulos din toate punctele de vedere, grecii del a Olympiakos Pireu au cucerit Euroliga masculina de baschet in fata rusilor de la CSKA Moscova pentru un singur punct.
Condusi cu 19 puncte in sfertul al treilea si aflati in permanenta urmarire a adversarilor, elenii au reusit cosul victorie pentru 62-61 prin Georgios Printezis cu sapte zecimi inaintea finalului regulamentar.

Pentru Olympiakos este doar al doilea titlu suprem in baschetul masculin european dupa trofeul cucerit in 1997 de asemenea sub comanda antrenorului Dusko Ivkovic.

Cei mai buni marcatori din tabara invingatorilor au fost Kostas Papanikolaou (18 puncte), Vassilis Spanoulis (15) si Georgios Printezis (12).

Mari favoriti la castigarea unui nou trofeu in Euroliga dupa ce in semifinale treceau de Panathinaikos Atena cu 66-64, meci considerat a fi adevarata finala a competitiei, rusii de la CSKA Moscova au controlat finala cu Olympiakos si in sfertul al treilea conduceau cu 53-34.

Grecii au revenit pe tabela in urma unei serii de 14 puncte consecutive si au ramas aproape de CSKA pana la final, cand au dat lovitura de gratie profitand si de cele doua aruncari libere ratate de fostul MVP al competitiei Ramunas Siskauskas. Lituanianul a ratat doua puncte cruciale cand mai erau 9.7 secunde efective de joc.

Declarat cel mai bun jucator al sezonului, rusul Andrei Kirilenko si-a ajutat echipa cu 12 puncte si 10 recuperari, in timp ce Milos Teodosic a fost cel mai bun marcator pentru CSKA.

In finala pentru locul trei s-au intalnit spaniolii de la Regal FC Barcelona si grecii de la Panathinaikos Atena, formatia blaugrana obtinand premiul de consolare cu 74-69.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Olympiakos Pireu, noua regina a baschetului masculin european