Euroliga Actualizat: Joi, 24 Noiembrie 2011, 10:19:46
Logodnicul Mariei Sarapova rupe norii in Euroliga
Ajuns in acest sezon la formatia turca Anadolu Efes dupa sapte ani petrecuti in NBA, slovenul Sasha Vujacic a fost jucatorul decisiv pentru gruparea din Istanbul in confruntarea de miercuri seara cu Partizan Belgrad.
In mare forma pe parchetul salii Sinan Erdem, Vujacic a reusit 21 de puncte si cinci recuperari, Anadolu Efes Istanbul impunandu-se la final cu 67-58.
Sarbii au pierdut practic partida in sfertul al treilea, cand nu au marcat decat opt puncte si au primit 19.
Venit in acest sezon la Anadolu Efes din NBA, unde a activat in ultimii sapte ani pentru Los Angeles Lakers si New Jersey Nets, logodnicul Mariei Sarapova, a reusit miercuri seara cel mai bun meci pentru formatia din Istanbul.
Formatia rusa CSKA Moscova a obtinut, miercuri seara, a sasea victorie consecutiva in Grupa B a Euroligii masculine de baschet, calificandu-se astfel in faza urmatoare a competitiei.
Fara Andrei Kirilenko, in convalescenta dupa accidentul violent suferit la cap in meciul de campionat de la Krylia, moscovitii s-au impus la pas in fata lituanienilor de la Zalgiris Kaunas, scor 95-82.
Sonny Weems de la oaspeti a fost cel mai bun marcator, cu 22 de puncte, in timp ce de la gazde s-a remarcat Nenad Krstiv, cu 21 de puncte.
Joi seara se joaca in aceeasi Grupa B derby-ul dintre Unicaja Malaga si Panathinaikos Atena (21:45), doua echipe aflate la 3-2 in clasament.
Dupa un inceput dezastruos de sezon, grecii de la Olympiakos Pireu au echilibrat balanta victorii/infrangeri in urma meciului cu bascii de la Gescrap Bilbao, pe care i-au invins la Atena cu 88-81.
Internationalul grec Vassilis Spanoulis a fost de neoprit, trecandu-si in cont nu mai putin de 29 de puncte si alte sase pase decisive.
Surpriza serii de miercuri s-a produs la Siena, unde Montepaschi din localitate a pierdut intalnirea cu rusii de la Unics Kazan, scor 73-79.
La pauza mare scorul era in echilibru, 41-41, pentru ca la intrarea in ultimul sfert gazdele sa aiba patru puncte avantaj.
Cu 24 de puncte in cont, Henry Domercant a fost decisiv pentru Unics, americanul care a evoluat la Montepaschi timp de doi ani intre 2008 si 2010, inclinand decisiv balanta in favoarea gruparii din Kazan.
Joi seara se disputa restul partidelor din etapa a 6-a a sezonului regulat:
Real Madrid vs. Belgacom Spirou (20:00)
Galatasaray vs. Asseco Prokom
Maccabi Electra vs. EA7 Armani (21:00)
SLUC Nancy vs. Bennet Cantu (21:45)
Caja Laboral vs. FB Ulker
Unicaja vs. Panathinaikos
Barcelona Regal vs. Union Olimpija
KK Zagreb vs. Brose Baskets (22:00)