Baschet intern Actualizat: Vineri, 18 Noiembrie 2011, 23:18:16
Campioana U Mobitelco Cluj, invinsa de Energia Rovinari dupa doua reprize suplimentare
Surpriza la Cluj-Napoca in sala Horia Demian, unde gazdele de la U Mobitelco au pierdut dramatic, vineri seara, in fata Energiei Rovinari, cu 89-92, dupa ce meciul a fost suplimentat cu doua reprize de prelungiri.
Inca sub socul celor doua infrangeri suferite in debutul campaniei din FIBA Eurochallenge, campionii de la U Mobitelco nu s-au regasit in debutul meciului, fiind condusi cu 26-13 dupa primul sfert spre uimirea spectatorilor din tribune.
Treptat jucatorii pregatiti de Marcel Tenter au revenit in joc si au preluat conducerea cu doua minute inaintea pauzei mari, scor 33-32. La cabine s-a intrat cu 40-36 in favoarea gazdelor, dar emotiile pentru clujeni erau departe de a fi incheiate.
U Mobitelco a preluat conducerea jocului in partea a doua si s-a instalat confortabil la conducere, scor 56-46 si 67-58 (min.34), insa in decurs de doar cinci minute oaspetii au intors spectaculos scorul si au revenit la conducere, cu 70-69.
Darby a transformat doua libere in ultimele secunde ale ultimului sfert si astfel s-a ajuns la 72-72, meciul intrand in prelungiri.
Oaspetii au avut prima sansa la victorie, dar nu au reusit sa gestioneze avantajul de trei puncte, 78-75, si dupa primele cinci minute suplimentare scorul era din nou in echilibru, 80-80.
Energia Rovinari s-a distantat la 86-81, dupa care sperantele gazdelor au fost reaprinse de Lawrence si Dykes, insa acesta din urma a ratat ultimul atac si s-a terminat 92-89 pentru formatia gorjeana.
Cel mai bun marcator al meciului a fost clujeanul Dykes, cu 22 de puncte, in timp ce de la oaspeti s-au remarcat Steffel (21 puncte) si Darby (19 puncte).
Pentru campioana U Mobitelco Cluj aceasta a fost a treia infrangere a sezonului regulat din noua partide disputate, in timp ce Energia Rovinari ajunge la cota patru succese.
Sambata se disputa derby-ul etapei si al campionatului de pana acum intre primele doua echipe din clasament, BC Timisoara si Gaz Metan Medias. Cele doua formatii au sapte victorii in opt meciuri.