Baschet intern Actualizat: Vineri, 23 Octombrie 2009, 20:29:09
CSM Bucuresti-CSU Ploiesti, scor 72-97, in etapa a VI-a a Diviziei A
Echipa de baschet masculin CSU Ploiesti a invins vineri, in deplasare, nou-promovata CSM Bucuresti, cu scorul de 97-72 (45-35), in meci jucat in devans la etapa a VI-a a Diviziei A.
Debutul meciului a fost mai dificil pentru oaspeti
decat se asteptau, care au fost condusi de cateva ori, ultima data in
minutul 7 (14-13). Antrenorul Vladimir Arnautovici a cerut un time-out
la scorul 16-17, dupa care jucatorii sai au aratat un alt ritm si s-au
detasat treptat pe tabela (23-39, min. 15), impunandu-se la final, cu
scorul de 97-72.
Principalii marcatori ai meciului au fost Santana 27 puncte si Habus
13, pentru CSM Bucuresti, respectiv Hargrove 33 puncte si Burleson 13,
pentru campioana CSU Ploiesti.
Celelalte meciuri din cadrul etapei a VI-a sunt programate astfel:
Dinamo - CSU Sibiu, BC Gladiator Cluj - Elba Timisoara, SCMU Craiova -
Energia Rovinari, CSU Brasov - BCM Pitesti, Gaz Metan Medias - CSM
Oradea (toate sambata), CS Otopeni - "U" Mobitelco Cluj (duminica) si
BC Mures - Steaua Bucuresti (luni).
Tot vineri, in devans la etapa a II-a a Seriei Nord-Vest din Divizia
A feminina s-au jucat partidele ICIM Arad-"U" Cluj, scor 87-37, si CSM
U Oradea-Galactica Brasov, 65-53.
Sambata mai sunt programate meciurile BC Timisoara-CSM Satu Mare si
CSU Alba Iulia-LMK Sf. Gheorghe (Seria Nord-Vest) si Rapid
Bucuresti-Sportul Studentesc, Olimpia Bucuresti-BC Alexandria si
National Iasi-SCM U Craiova (Seria Sud-Est).