Regulament sarituri cu schiurile

O saritura efectuata in gol, corpurile simetrice cu schiurile, publicul asteptand la baza partiei cu inima stransa aterizarea sportivilor dupa zboruri de peste 100m, sunt caracteristicile unui spectacol care a incantat lumea.

De la inaltimea sariturilor lor, schiorii ignora legile gravitatiei. Sariturile cu schiurile necesita forta, rapiditate, precizie, echilibru si concentrare.

Cele mai importante faze ale unei sarituri reusite sunt startul de pe trambulina, desprinderea, zborul si aterizarea, cea mai mica eroare in una din aceste faze putand compromite intreaga saritura.

Doua sarituri trebuie efectuate in competitie, castigatorul fiind desemnat cel care acumuleaza cel mai mare punctaj in urma celor doua manse.

Evolutia fiecarui saritor este bazata pe lungimea sariturii, dar si pe evaluarea stilului de saritura de catre 5 arbitri.
Ordinea de start la Olimpiada este data de rezultatele din Cupa Mondiala.

Probele olimpice sunt in numar de 3, doua individuale ( pe trambulina normala si pe trambulina larga ) si una pe echipe de catre 4 sportivi, pe trambulina larga.

Elementele sariturii :

Startul este luat de saritori intr-o pozitie aerodinamica, fara sa poata folosi nici un fel de instrument pentru marirea vitezei.

Desprinderea de pe masa trambulinei este facuta cu ajutorul fortei picioarelor, fiind urmata de extensia corpului pentru obtinerea pozitiei optime de zbor.

In acest sens, schiurile trebuie asezate in forma de V, intr-o pozitie cat mai simetrica. In aceasta faza a sariturii, sincronizarea joaca un rol covarsitor.

Zborul dureaza intre 5-7 secunde, timp in care saritorii trebuie sa-si mentina o pozitie aerodinamica, dar si placuta judecatorilor care analizeaza stilul sariturii.

Aterizarea trebuie efectuata in deplina siguranta, intr-o pozitie ordonata a corpului. Pozitia de aterizare influenteaza si ea nota de la stil.

Istorie sarituri cu schiurile

Certifcatul de nastere al acestei specialitati dateaza de la mijlocul secolului XIX, in tarile scandinave.

In Norvegia, popularitatea extraordinara a acestui sport a determinat familia regala sa organizeze Royal Cup, prima editie desfasurandu-se la Holmenkollen, in 1892.

Parintele acestui sport poate fi considerat Sondre Nordheim, care a practicat asemenea sarituri, cu schiuri speciale, pentru garantarea securitatii si spectacolului.

Norvegienii au exportat rapid noul sport in Statele Unite, unde succesul a fost extrem de rapid, astfel incat in 1887 se organizau deja primele competitii.

Costumele speciale, prevazute cu coifuri, precum si schiurile aerodinamice au determinat dezvoltarea tehnicilor de saritura, astfel incat atletii au reusit sa-si prelungeasca zborul in aer in jurul a 100 de metri.

Campionii olimpici din 2006:

Individual, trambulina normala: Lars Bystol (Norvegia)

Individual, trambulina mare: Thomas Morgenstern (Austria)

Echipe: Austria (Andreas Widhoelzl, Andreas Kofler, Martin Koch, Thomas Morgenstern)

Campionii mondiali din 2009:

Individual, trambulina normala: Wolfgang Loitzl (Austria)

Individual, trambulina mare: Andreas Kuettel (Switzerland)

Echipe: Austria (Wolfgang Loitzl, Martin Koch, Thomas Morgenstern, Gregor Schlierenzauer)