Istoria JO
Toate editiile | Atena 1896 | Paris 1900 | St. Louis 1904 | Londra 1908 | Stockholm 1912 | Antwerp 1920 | Paris 1924 | Amsterdam 1928 | Los Angeles 1932 | Berlin 1936 | Londra 1948 | Helsinki 1952 | Melbourne 1956 | Roma 1960 | Tokyo 1964 | Mexic 1968 | Munchen 1972 | Montreal 1976 | Moscova 1980 | Los Angeles 1984 | Seul 1988 | Barcelona 1992 | Atlanta 1996 | Sydney 2000 | Atena 2004

Los Angeles 1984

A XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Los Angeles, în California (SUA), în perioada 28 iulie-12 august 1984. A fost singurul oraş care şi-a depus candidatura pentru organizarea ediţiei din acel an a JO.

Ca răspuns la boicotul american al Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova, 14 ţări est-europene şi altele din blocul comunist, inclusiv URSS, Cuba şi Republica Democrată Germană, au boicotat aceste Jocuri Olimpice. Au fost trei excepţii: România, China şi Iugoslavia, care şi-au înscris sportivii în concurs.

La startul întrecerilor s-au aliniat 6.829 de sportivi, dintre care 1.566 de femei şi 5.263 de bărbaţi, din 140 de ţări, pentru a concura la cele 221 de probe din 21 de sporturi cuprinse în program: atletism, canotaj, baschet, box, kaiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal, gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, nataţie, pentatlon modern, echitaţie, tir, tir cu arcul, iahting şi volei.

La JO de la Los Angeles au fost nu mai puţin de 28.742 de voluntari şi 9.190 de reprezentanţi ai presei, dintre care 4.327 din presă scrisă şi 4.863 de ziarişti din radio şi televiziune.

Ceremonia a fost deschisă de preşedintele Ronald Reagan. Cum Jocurile de la Los Angeles 1984 au fost primele după 1896 fără finanţare guvernamentală, organizatorii au depins foarte mult de arenele deja existente şi de sponsori. Chiar dacă Olimpiada a fost criticată în acea perioadă, Jocurile de la Los Angeles au devenit un model pentru ediţiile viitoare, mai ales după ce organizatorii au anunţat un profit de 223 de milioane de dolari.

La Los Angeles au apărut în premieră gimnastica ritmică şi înotul sincron, dar şi ciclismul pe şosea feminin. O premieră a fost şi faptul că fotbaliştilor profesionişti li s-a permis participarea în turneul olimpic, dar numai dacă nu au participat la Cupa Mondială. Într-o finală disputată în faţa a 101799 spectatori, Franţa a învins Brazilia cu scorul de 2-0.

La atletism, americanul Carl Lewis a cucerit titlul olimpic la 100 m, 200 m plat, la lungime şi la ştafetă 4x100 m, egalând astfel recordul istoric al lui Jesse Owens (JO Berlin 1936). Britanicul Sebastian Coe a cucerit al doilea său titlu la 1500 m, o premieră pentru două titluri consecutive în această probă. La tir cu arcul, Neroli Fairhall, din Noua Zeelandă, a devenit prima sportivă paraplegică participantă la JO, concurând în scaunul cu rotile. La 400 m garduri feminin, marocanca Nawal El Moutawakel a reuşit cursa vieţii ei, conducând din start până la final. Ea a devenit, astfel, prima concurentă islamică medaliată cu aur şi primul sportiv marocan campion olimpic.

Un lucru neobişnuit s-a petrecut în proba masculină de 400 m liber înot. Între 1984 şi 1996 a existat şi o finală B, iar la Los Angeles, germanul Thomas Fahrner (RFG) a reuşit în finala B un timp mai bun decât câştigătorul finalei A.

În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deţinut, detaşat, de SUA, cu 83 de medalii de aur, 61 de argint şi 30 de bronz, pe locul al II-lea aflându-se România, cu 20 de medalii de aur, 16 de argint şi 17 de bronz, iar pe locul al III-lea - Republica Federală Germania, cu 17 medalii de aur, 19 de argint şi 23 de bronz.