Cea de-a XX-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a desfășurat, la Munchen,
în perioada 26 august - 11 septembrie 1972. Ceremonia a fost deschisă
de președintele german Gustave Heinemann. Orașul Munchen a avut trei
contracandidate Detroit, Madrid și Montreal.
La Jocurile de la Munchen, oficialii au rostit în premieră
Jurământul olimpic. Manifestarea olimpică din 1972 s-a bucurat de o
participare deosebit de numeroasă și de condiții organizatorice
excelente. Majoritatea întrecerilor au fost găzduite de importantul
complex sportiv de la Oberwiesenfeld.
Flacăra olimpică, adusă pe stadionul din Munchen de atletul Gunther
Zahn, a fost purtată, în drumul său din Grecia, de aproape 6.000 de
persoane, inclusiv români, pe parcursul traseului său prin țara
noastră.
Jocurile Olimpice de la Munchen au fost cele mai mari de până
atunci, stabilindu-se recorduri la aproape toate categoriile. Cu toate
acestea olimpiada a fost umbrită pe 5 septembrie de producerea unui
atentat terorist. 8 teroriști palestinieni din gruparea 'Septembrie
Negru' au pătruns în Satul Olimpic, unde au ucis doi membri ai echipei
Israelului și au luat 9 ostatici, care au fost uciși ulterior. Jocurile
au fost suspendate pentru o perioadă de 34 de ore, a avut loc o slujbă
religioasă în memoria victimelor iar steagurile țărilor participante au
fost coborâte în bernă. În urma acestui eveniment, semnificația tuturor
celorlalte detalii ale Jocurilor a pălit, chiar dacă întrecerile au
avut momentele lor.
La Jocurile din 1972 a fost reintrodus tirul cu arcul, după o
absență de 52 de ani, iar handbalul a revenit după 36 de ani. În
premieră a apărut proba de caiac-canoe slalom. De asemenea, Olimpiada
de la Munchen a fost prima care a avut o mascotă: cățelul Waldi.
Înotătorul american Mark Spitz a fost vedeta întrecerilor, cu nu
mai puțin de șapte medalii de aur cucerite (cu tot atâtea recorduri
mondiale), la care se adăugau alte două de la Olimpiada precedentă de
la Ciudad de Mexico, 1968.
Finlandezul Lasse Viren a căzut la jumătatea cursei de 10.000 m,
dar a revenit și a câștigat cu un record mondial. Era prima din cele
patru medalii de aur pe care le-a cucerit la olimpiade.
Germanca Liselott Linsenhoff (RFG) a devenit campioană olimpică la
dresaj, premieră pentru o femeie într-o întrecere individuală olimpică
ecvestră.
Una dintre favoritele presei la Jocurile de la Munchen a fost
gimnasta rusă Olga Korbut, evoluția ei impresionând lumea, după
succesul pe echipe, ratarea de la individual compus și victoria din
concursul pe aparat.
Australianca Shane Gould a câștigat trei medalii la natație, în
probele de 200 m, 400 m liber și la 200 m mixt, stabilind record
mondial de fiecare dată. Pe lângă aceste trei medalii de aur, ea a mai
câștigat un argint la 800 m liber și un bronz la 100 m liber.
Sportiva germană Ulrike Meyfarth care avea numai 16 ani când a
participat la concursul de săritură înălțime și-a depășit cea mai bună
performanță personală cu 7 cm, egalând recordul mondial și cucerind
aurul olimpic. Astfel, ea a devenit cel mai tânăr atlet care a câștigat
o probă individuală la Jocurile Olimpice.
La Jocurile Olimpice de la Munchen au participat în total 7.134
sportivi, din 121 țări dintre care 1.059 femei și 6.075 bărbați care
s-au întrecut în 195 de probe din 21 de discipline sportive: atletism,
canotaj, baschet, box, caiac-canoe, ciclism, scrimă, fotbal,
gimnastică, haltere, handbal, hochei, judo, lupte, natație, pentatlon
modern, echitație, tir, tir cu arcul, volei, sporturi nautice.
În clasamentul pe medalii, primul loc a fost deținut de URSS, 50 de
medalii de aur, 27 de argint, 22 de bronz, locul al doilea SUA, 33 de
medalii de aur, 31 de argint, 30 de bronz, locul al treilea RDG, 20
medalii de aur, 23 de argint, 23 de bronz. România a ocupat locul 13,
cu 3 aur, 6 argint, 7 bronz.