Istoria JO
Toate editiile | Atena 1896 | Paris 1900 | St. Louis 1904 | Londra 1908 | Stockholm 1912 | Antwerp 1920 | Paris 1924 | Amsterdam 1928 | Los Angeles 1932 | Berlin 1936 | Londra 1948 | Helsinki 1952 | Melbourne 1956 | Roma 1960 | Tokyo 1964 | Mexic 1968 | Munchen 1972 | Montreal 1976 | Moscova 1980 | Los Angeles 1984 | Seul 1988 | Barcelona 1992 | Atlanta 1996 | Sydney 2000 | Atena 2004

Berlin 1936

În 1936 au avut loc pe Olympiastadion, la Berlin, Jocurile Olimpice de Vară, denumite oficial Jocurile celei de-a XI-a Olimpiade, începute la 1 august, încheiate la 16 august.

Comitetul Olimpic Internaţional a ales capitala germană în detrimentul Barcelonei în aprilie 1931, deci înainte de venirea la putere a naziştilor. Aceştia s-au folosit însă de oportunitatea ivită pentru a-şi promova ideologia rasistă, bazată pe superioritatea rasei ariene. Fără succes însă, căci deşi atleţii germani au obţinut rezultate mulţumitoare, numeroasele medalii cucerite de sportivi de alte naţionalităţi şi rase, precum sprinterul şi săritorul în lungime de culoare, Jesse Owens, câştigător a patru medalii, au fost receptate ca o infirmare a ideilor naziste.

Militanţii anti-fascişti au intenţionat să ţină în Barcelona, pe Estadi Olimpic de Montjuic, actualul Estadi Olimpic Lluis, o aşa-numită 'Olimpiadă a popoarelor', în semn de protest faţă de competiţia organizată la Berlin şi de abuzurile comise de nazişti, printre care şi excluderea din start a sportivilor evrei de naţionalitate germană. Proiectul nu a fost pus în practică din cauza izbucnirii Războiului civil spaniol. Totuşi, Barcelona a reuşit să obţină acceptul organizării Jocurilor Olimpice de Vară în 1992, pe acelaşi Stadion Olimpic.

Alegerea Berlinului ca loc de desfăşurare a competiţiei olimpice a însemnat şi demiterea americanului Ernest Lee Janke, fiul unui imigrant german, din Comitetul Olimpic Internaţional, pe motiv că i-a încurajat pe atleţi să boicoteze competiţia. Locul lui a fost luat de Avery Brundage, preşedintele Comitetului Olimpic al Statelor Unite, care a fost de acord cu desfăşurarea Olimpiadei pe teritoriul Germaniei fasciste.

Evenimentul a fost filmat de Leni Riefenstahl, un regizor apropiat lui Hitler, iar documentarul rezultat, intitulat 'Olympia', deşi realizat propagandistic, a inovat numeroase tehnici de filmare, utilizate şi astăzi în capturarea imaginilor sportive. De altfel, această ediţie a fost prima în cadrul căreia probele au fost televizate în direct, pe ecrane speciale amplasate pe tot cuprinsul oraşului.

O altă noutate venită odată cu Olimpiada de la Berlin a fost aducerea, în ziua de 1 august 1936, tocmai din Olimpia, Grecia, a Torţei Olimpice. În plus, baschetul şi handbalul au debutat ca probe la Olimpiadă, handbalul fiind apoi reluat în cadrul Olimpiadei de Vară de abia în 1972. La Berlin, ele s-au desfăşurat în aer liber.

Jocurile Olimpice din Berlin, 1936, nu au fost lipsite de evenimente şi rezultate notabile. Americanul de culoare Jesse Owens a reuşit performanţa de a câştiga patru medalii, şi datorită sfaturilor şi încurajărilor venite din partea principalului său adversar, neamţul Lutz Long. Acesta din urmă a primit ulterior medalia Pierre de Coubertin pentru sportivitate.

Nu la fel s-a întâmplat cu germanul Toni Merkens, care în proba de ciclism, l-a împiedicat pe olandezul Arie van Vliet, însă în loc de descalificare, i s-a permis să îşi păstreze medalia de aur, fiind obligat doar să plătească o amendă de 100 de mărci. Van Vliet a fost însă răzbunat de compatriotul său Rie Mastenbroek, care a cucerit trei medalii de aur şi una de argint la înot.

Echipajul de opt vâslaşi al Statelor Unite, de la Universitatea din Washington, a cucerit medalia de aur după ce i-a întrecut atât pe germani cât şi italieni, chiar în faţa lui Adolf Hitler, ce asista din tribună.

La proba de maraton, medaliile au fost luate de doi atleţi coreeni, cea de aur de Sohn Kee-chung, iar cea de bronz de Nam Sung-yong, care au candidat pentru Japonia, după ce aceasta îşi anexase Coreea în 1910.

La fotbal, în sferturile de finală, Peru a învins Austria cu 4-2, după prelungiri, însă din cauza invadării suprafeţei de joc de către suporterii peruani, meciul a fost reprogramat. În semn de protest, oficialii sud americani şi-au retras echipa, şi astfel Austria a obţinut medalia de argint. Proba fotbalistică a fost adjudecată de selecţionata Italiei, care şi-a continuat dominaţia în acest sport din acea perioadă, începută în 1934 şi terminată în 1938. Benito Mussolini, liderul fascist al Italiei, s-a folosit de triumful echipei sale pentru a pretinde superioritatea regimului său politic.

Competiţia de baschet a fost câştigată de Statele Unite, care au învins Canada cu 19 la 8. Proporţiile mici ale scorului s-au datorat ploii torenţiale în care s-a desfăşurat finala şi terenului de joc mocirlos, care au făcut practic imposibile driblingurile. Performerul meciului a fost americanul Joe Fortenbury, cu 7 puncte înscrise.

Germania a obţinut cele mai bune rezultate la gimnastică, prin Konrad Frey şi Alfred Schwarzmann, ambii cucerind trei locuri întâi, şi la călărie, unde Germania a obţinut aurul în toate probele individuale şi pe echipe, în afara celei de dresaj, unde a reuşit locul doi.

Participarea românească la Jocurile Olimpice a fost mai mare decât la ediţiile precedente ale Olimpiadelor. În 1936, oficialităţile au sprijinit nu numai deplasarea unei numeroase delegaţii sportive, ci şi a unor grupuri de elevi, studenţi, dansatori, corişti, totalizând peste 100 de persoane.

Atleţii români deşi se pregătiseră câteva luni au înregistrat rezultate modeste.

Probele de călărie, dominate de concurenţii germani, au adus în final prima medalie olimpică pentru delegaţia românească. In proba individuală a Marelui Premiu al naţiunilor a fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului. După ce concurenţii aflaţi la egalitate - germanul Kurt Hasse şi romanul Henri Rang - au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al II- lea, obţinând medalia de argint.

Următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice de vară a avut loc la Londra, în 1948.