Stiri Auto

Bordura criminala din mijlocul DN1 mai face un accident

Bordura din mijlocul DN1, din raza localitatii Otopeni si pana la intrarea in Bucuresti, creeaza aproape saptamanal cel putin un accident, de obicei mortal. Soferii neatenti sau cei care sunt fortati sa o calce cu roata nu mai au nici o sansa, pentru ca sunt catapultati direct pe contrasens, asa cum s-a intamplat si astazi  dimineata. Nimeni nu face nimic de ani de zile, bordura ramane acolo si ia vietile unor nefericiti, precum si timp de la "prostii" care trec dupa si se uita lung la accident in timp ce intarzie acasa, la servici, intalniri si asa mai departe.
Vineri, pe DN1 s-a circulat pe o singura banda pe sens, in urma unui accident rutier petrecut la iesirea din Otopeni pe sensul de mers catre Bucuresti. O Dacie break s-a facut praf dupa ce a intrat pe contrasens, ciupind bordura aflata pe mijlocul drumului. A zburat si a lovit un microbuz care venea inspre Bucuresti. (Imaginea din stire nu este de la accidentul de astazi, ci de la un accident din august 2009 care a facut trei victime.)

Fata de acum doua saptamani, atunci cand pe Podul Otopeni a murit un sofer in acelasi scenariu (bordura > contrasens > RIP), acum au fost doar cinci raniti.

Accidentul a avut la ora opt dimineata, iar la ora 10 inca erau cozi de kilometri intregi pe ambele sensuri. Coada incepea de la Carrefour si pana la intrarea in Otopeni, iar dinspre Ploiesti coada incepea din celalat capat al Otopeniului.

Bordura criminala din Otopeni si Bucuresti de pe DN1 a fost de curand semnalizata cu niste stalpi fosforescenti. Chiar daca partial, pentru ca autoritatile locale nu au mai avut bani de stalpi intre iesirea din Otopeni si Bucuresti, initiativa este un lucru bun pentru ca in zilele innorate sau  ploioase bordura se confunda cu drumul, favorizand accidentele. In zilele cu zapada, bordura este acoperita de nea si devine aproape invizibila, stalpii fosforescenti avertizandu-te acum ca acolo se afla ceva criminal de care trebuie sa te tii departe, sa casti ochii si sa te tii bine de colac.

Totusi, problema ramane: daca o ciupesti din gresela, sari pe contrasens si ai sanse mari sa mori nevinovat. Iar asta se intampla de ani de zile, fara ca nimeni sa faca nimic: ori sa scoata  bordura de acolo, ori sa separe sensurile cu niste balize din beton plasate peste bordura. Nu, s-au pus niste stalpi pe care sa ii vezi ca ultimul lucru inaintea unui impact frontal.

Onlinesport: Vadim Cusnarencu


Bordura criminala din mijlocul DN1 mai face un accident