Formula 1

Rosberg scapa basma curata dupa incidentul cu Hamilton

Impotriva pilotului german Nico Rosberg de la Mercedes nu va fi luata nicio actiune disciplinara ca urmare a incidentului in care acesta a fost implicat alaturi de coechipierul sau Lewis Hamilton la Marele Premiu al Belgiei, a anuntat FIA.

Rosberg l-a lovit din spate pe Hamilton la inceputul turului al doilea din cele 44 programate in cursa de la Spa-Francorchamps si i-a provocat acestuia o pana de cauciuc scotandu-l practic din lupta pentru puncte.

Hamilton l-a acuzat pe Rosberg ca a actionat in mod deliberat, iar Toto Wolff, managerul de la Mercedes, a spus ca incidentul nu va ramane nepedepsit.

Cu toate acestea, FIA a anuntat ca incidentul dintre cei doi piloti Mercedes va ramane fara urmari si a inchis cazul.

“FIA nu va interveni in acest incident. Doar aparitia unui element nou dupa incheierea cursei ar putea justifica deschiderea unei investigatii”, se arata in comunicatul FIA.

Cu alte cuvinte, incidentul din Belgia ramane in bucataria interna a echipei Mercedes.

[news-108948]



Rosberg scapa basma curata dupa incidentul cu Hamilton