Formula 1

Raikkonen nu se asteapta la miracole dupa plecarea lui Domenicali

Kimi Raikkonen ramane rezervat in ceea ce priveste imbunatatirea performantelor echipei Ferrari in absenta lui Stefano Domenicali, care si-a dat demisia din postul de conducator al echipei de Formula 1.

Raikkonen, ultimul campion mondial cu Ferrari in urma cu sapte ani, este de parerea ca inlocuirea lui Domenicali cu Marco Mattiacci, seful diviziei nord-americane a celor de la Ferrari, nu va produce miracole peste noapte.

“Nu-l cunosc personal, dar probabil ca ne-am mai intalnit inainte. Sunt convins ca va avea multi oameni priceputi in jurul sau care sa-l ajute, asa ca nu vad sa fie vreo problema de adaptare. Chiar daca sunt convins ca este foarte bun in ceea ce face, lucrurile nu se pot schimba peste noapte. Noi stim unde trebuie sa lucram pentru a imbunatati rezultatele, iar acestea nu se vor schimba peste noapte”, a spus Raikkonen cu o zi inaintea debutului Marelui Premiu al Chinei.

Ferrari are un start slab de sezon si are de recuperat peste o secunda pe tur in termeni de performanta comparativ cu rivala Mercedes, care domina autoritar campionatul din acest an.

Scuderia de la Maranello este a cincea in clasamentul constructorilor, cu doar 33 de puncte adunate in trei curse, iar diferenta fata de liderul Mercedes este deja mare (78 puncte).

Cel mai bun rezultat pentru Ferrari in 2014 este locul patru obtinut de Fernando Alonso in Australia dupa descalificarea lui Daniel Ricciardo, rezultat care a fost repetat si in Malaysia.

A urmat cursa din Bahrain, una de mare zbatere pentru Ferrari, la finalul careia Alonso a fost doar al noualea, urmat de Kimi Raikkonen.



Raikkonen nu se asteapta la miracole dupa plecarea lui Domenicali