Formula 1

TUR cu TUR Formula 1, Marele Premiu din Monte-Carlo

Ati urmarit duminica live text pe onlinesport.ro Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco de la Monte-Carlo.

Ordinea la final: Hamilton, Ricciardo, Perez, Vettel, Alonso, Rosberg, Hulkenberg, Sainz, Button, Massa.

FINAL de cursa. Lewis Hamilton castiga Marele Premiu al Principatului Monaco. Prima victorie in 2016 pentru campionul mondial in exercitiu. Daniel Ricciardo si Sergio Perez completeaza podiumul.

77/78 A inceput sa ploua la Monte-Carlo, dar nu se mai poate intampla nimic. Nimeni nu risca un pit stop in aceste momente. Hamilton intra in ultimul tur, Ricciardo a renuntat sa mai forteze.

76/78 Hamilton este scapat in castigator. Acesta are 3.7 secunde in fata lui Ricciardo si avansul creste constant.

74/78 Vettel l-a ajuns pe Perez, insa la Monte-Carlo sunt foarte putine optiuni de depasire.

71/78 Alonso anunta prin radio ca ploaia a revenit pe circuit. Exista intr-adevar cativa stropi pe vizorul castii spaniolului de la McLaren. Hamilton merge la limita si ajunge la 1:17.939 pe tur. Este cel mai bun timp in cursa.

63/78 Vettel forteaza in tentativa de a-l ajunge si depasi pe Perez. Germanul de la Ferrari corecteaza timpul etalon din cursa (1:18.005).

61/78 Se anunta revenirea ploii pe circuit in urmatoarele opt tururi, ceea ce inseamna ca finalul ar putea fi complet dat peste cap.

52/78 Ricciardo s-a apropiat la sub jumatate de secunda de liderul Hamilton.  De tururi bune australianul ruleaza in trena britanicului si asteapta o greseala.

50/78 Acrosaj intre echipierii de la Sauber, Nasr si Ericsson. Ambii reiau cursa si avem un nou Safety Car Virtual.

40/78 Vettel este cel mai rapid pilot al momentului, cu 1:21.726. Intre timp Hamilton a scapat de presiunea lui Ricciardo si s-a distantat la aproape 2 secunde in fruntea cursei.

37/78 Batalie apriga pentru prima pozitie intre Hamilton si Ricciardo. Cateva zecimi intre cei doi. Ricciardo gaseste un spatiu pe exterior si trece pentru putin. Hamilton i-a inchis usa in nas.


sursa: twitter.com/f1grid

35/78 Verstappen iese din nou in decor, asa cum a facut-o si in calificari. Abandon pentru castigatorul de la Barcelona si avem un nou Safety Car Virtual.

33/78 Dezastru la boxa Red Bull. Mecanicii lui Ricciardo ii compromit acestuia cursa si Hamilton trece in fata australianului. Diferenta de aproximati 2 secunde intre acestia.

32/78 Hamilton intra la boxe si incalta pneurile ultra soft! Ricciardo este lider, dar britanicul se va napusti cu siguranta asupra lui.


sursa: twitter.com/mercedesamgf1

31/78 Suedezul Ericsson de la Sauber este primul pilot care trece pe gumele ultra soft. Asa ceva incearca si Hamilton la primul pit stop. Deocamdata rezista cu pneurile de ploaie in fata lui Ricciardo.

27/78 Ricciardo il ajunge din urma pe Hamilton. Mai putin de o secunda intre primii doi clasati.  Hamilton mai ramane un tur pe gumele de ploaie si in continuare trage la limita de acestea in conditiile in care pista s-a uscat aproape 100% pe trasa ideala.

25/78 Hamilton ramane pe gumele de ploaie si incearca sa schimbe direct pe softuri la primul pit stop. Ricciardo se apropie la 4 secunde.

24/78 Ricciardo trece pe intermediare si pierde prima pozitie in fata lui Hamilton.

23/78 Ploaia s-a oprit la Monte-Carlo si apar primele raze de soare. Primii doi clasati inca nu au schimbat pneurile de ploaie cu intermediare. Rosberg recupereaza peste 2 secunde pe tur in raport cu Ricciardo si Hamilton.

21/78 Rosberg, primul pilot de la Mercedes, care schimba pneurile de ploaie cu intermediare. Incident intre Magnussen (Renault) si Kvyat (Toro Rosso). Danezul a reusit sa reporneasca, rusul ramane blocat intr-o zona periculoasa.

17/78 Ricciardo conduce cu un avans de 13.2 secunde in fata lui Hamilton.

16/78 Schimbare de pozitie intre pilotii Mercedes. Rosberg a incetinit vizibil si Hamilton a trecut fara probleme pornind in urmarirea lui Ricciardo.

14/78 Vettel este primul pilot din plutonul fruntas care schimba pe intermediare. Locul 11 pentru germanul de la Ferrari.

11/78 Patru piloti din coada plutonului au schimbat pe intermediare, iar Button este unul dintre acestia. Britanicul stabileste cel mai bun timp in cursa. Incident in pluton, cu Raikkonen in prim plan. Acesta distruge eleronul fata si trage pe o bretea exterioara.

10/78 S-a reluat cursa pe steag verde. Ricciardo se distanteaza in frunte, in timp ce Hamilton se lipeste de Rosberg si pandeste un atac.

9/78 Pilotii ruleaza la pas sub Safety Car virtual, in timp ce comisarii curata zona accidentului produs de Palmer.

ACCIDENT: Nici nu s-a dat bine startul cursei ca si apare primul incident. Jolyon Palmer iese violent in decor si avem Safety Car virtual. Pilotul de la Renault a scapat masina de sub control pe linia dreapta din fata boxelor si a lovit zidul exterior.

8/78 Masina de siguranta se retrage la boxe si luminile verzi se aprind. Start real de cursa in Principat.

5/78 Hamilton este nerabdator sa concureze in adevaratul sens al cuvantului si anunta prin radio ca vizibilitatea s-a imbunatatit.

2/78 Kvyat intrat la boxe si schimba volanul. Se ruleaza in continuare la pas in urma Safety Car-ului. Ploua la Monte-Carlo si ingustele stradute din Principat sunt acoperite de apa.

15:00 S-a plecat in cursa, dar este un start neutralizat din cauza conditiilor meteo vitrege. Pilotii ruleaza sub steaguri galbene in spatele masinii de siguranta.

14:55 Din cauza pistei acoperita de un strat semnificativ de apa, startul cursei va fi dat in spatele Safety Car-ului pentru a se evita orice fel de incident.

Daniel Ricciardo porneste din pole position dupa o sesiune spectaculoasa de calificare in care i-a invins pe ambii piloti de la Mercedes.

Nico Rosberg si Lewis Hamilton se vor afla in urmarirea australianului de la Red-Bull, in timp ce Sebastian Vettel porneste al patrulea de pe grila.

La Monte-Carlo, singurul circuit suta la suta stradal din calendarul Formulei 1, pozitionarea pe grila de start are o importanta majora in desfasurarea cursei propriu-zise.

Pilotul care s-a aflat in pole position a castigat 10 din ultimele 15 curse de la Monte-Carlo. Una dintre exceptii s-a petrecut in 2015, cand Hamilton a fost primul pe grila, insa victoria i-a revenit coechipireului acestuia de la Mercedes, germanul Nico Rosberg.

[news-119396]



TUR cu TUR Formula 1, Marele Premiu din Monte-Carlo