Formula 1

Armata de medici la resedinta lui Michael Schumacher

Fostul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher beneficiaza de un tratament pe masura renumelui sau la resedinta pe care o detine la Gland, Elvetia.

Adus acasa dupa ce a fost internat mai multe luni la Grenoble si apoi la Lausanne, Schumacher este ingrijit de o echipa formata din 15 medici, anunta presa germana.

Cei de la Bild am Sonntag scriu ca resedinta multiplului campion s-a transformat intr-o adevarata clinia de recuperare.

"Recuperarea lui Michael va continua acasa. In ultimele saptamani si luni, el a facut progrese avand in vedere gravitatea ranilor sale, dar mai este de parcurs un drum lung si dificil", a anuntat, marti, familia lui Schumacher.

Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi pe 29 decembrie 2013 in statiunea franceza Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble dupa ce a suferit un traumatism cranian sever si o hemoragie cerebrala. Pana la 16 iunie, Schumacher a fost in coma. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicala de specialitate din Lausanne. 



Armata de medici la resedinta lui Michael Schumacher