Jocurile Olimpice 2012

Romania a ratat calificarea in sferturile turneului de polo

Echipa nationala de polo a României a pierdut, luni, la JO de la Londra, meciul cu liderul grupei B, Serbia, scor 4-12 (0-3, 1-3, 0-4, 3-2), tricolorii încheind pe locul cinci si ratând astfel calificarea în sferturile de finala.

Serbia - Nikici 3 goluri, Mitrovici 3,Prlainovici 2, Filipovici 1, Gocici 1, Pijetlovici 1, Udovicici 1.

România încheie participarea la Jocurile Olimpice cu un bilant de o victorie si patru înfrângeri: cu Marea Britanie 13-4 (2-1, 4-0, 3-2, 4-1), cu SUA 8-10 (3-3, 2-1, 0-3, 3-3), cu Ungaria 15-17 (4-5, 5-4, 2-5, 4-3), cu Muntenegru 8-12 (1-3, 1-2, 2-3, 4-4) si cu Serbia 4-12 (0-3, 1-3, 0-4, 3-2).

Tricolorii au încheiat pe locul cinci în grupa B, cu doua puncte, ratând sferturile de finala. Indiferent de rezultatele care se vor mai înregistra luni în grupa B, care vor stabili clasarea finala, în sferturi s-au calificat echipele Serbiei, Statelor Unite ale Americii, Muntenegrului si Ungariei.

Conform regulamentului, dupa disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finala, de unde câstigatoarele vor juca semifinale si, ulterior, finala mica si finala mare.

La editia din 2008, la Beijing, titlul olimpic a fost cucerit de Ungaria.

Nationala de polo a României a participat ultima data la JO în 1996, la Atlanta (locul 9), cea de la Londra fiind a noua participare din istorie. Cea mai buna performanta tricolora la nivel olimpic este locul patru, la JO din 1976.

La actuala editie, echipa României s-a calificat datorita locului patru ocupat la turneul preolimpic de la Edmonton.



Romania a ratat calificarea in sferturile turneului de polo