Stranieri

Mircea Lucescu a iesit din spital si a facut o declaratie hilara

Starea lui Mircea Lucescu este buna, echipa pluridisciplinara a hotarât ca antrenorul poate fi externat luni, ceea ce s-a si intamplat. Il Luce a facut o declaratie prin care arata inca o data ca se considera nevinovat. De data aceasta, fata de ceea ce declarase in urma accidentului, Lucescu pluseaza si spune ca tramvaiul statea pe loc!
La iesirea din spital, Mircea Lucescu a venit cu noi 'amanunte' despre modul in care a lovit masina. Dupa accident a afirmat ca tramvaiul putea sa opreasca si sa nu intre in automobilul pe care il conducea, insa la iesirea de la Spitalul Universitar, antrenorul lui Sahtior a plusat si spus ca "imi pare rau ca am lovit un tramvai care stationa".

Cuvintele sale nu pot fi luate decat ca o ironie sau (mai putin probabil) ca o autocritica venite ca urmare a reactiilor oamenilor, cei care au considerat in majoritate ca Mircea Lucescu a fost de vina pentru acest accident si nu au fost de acord cu versiunea antrenorului, care a spus la acel moment ca vatmanul putea opri tramvaiul si evita accidentul.

Vatmanul a negat mereu versiunea lui Il Luce si a spus ca s-a trezit cu masina pe sina, reusind ca urmare a experientei de aproape 20 de ani sa apese pe frana, atat cat a putut, pentru a evita un accident mai grav.

Mircea Lucescu se poate considera o data in plus norocos. Daca tramvaiul avea in fata acel drug de fier pentru remorcare, Il Luce ar fi putut pati lucruri mult mai grave.

"În primul rând as vrea sa multumesc colectivului de medici din acest spital, s-au comportat de o maniera exceptionala si profesionista, cu foarte multa atentie si generozitate si m-au ajutat sa-mi revin într-un moment foarte greu. Sunt multumit ca am ales sa ramân sa ma tratez aici, ma bucur foarte mult ca am ramas în România. Dovada ca doua saptamâni recuperarea a fost foarte buna. Sigur ca trebuie sa am grija în continuare de ce voi face, dar în foarte scurt timp ma voi întoarce pe teren de fotbal. Ma simt bine în momentul de fata, foarte bine", a declarat Lucescu, care a precizat ca vineri va mai fi supus unui control, iar saptamâna viitoare va merge la echipa sa, Sahtior Donetk.

Lucescu si-ar fi dorit sa nu existe atât de mult interes în privinta acestui subiect, subliniind ca a primit foarte multe mesaje de sustinere, ceea ce nu s-ar fi întâmplat nici daca "ar fi câstiga Cupa Campionilor".

Tehnicianul sustine ca a trecut foarte bine peste prima parte a recuperarii si spera sa treaca la fel de bine si peste a doua parte. "Au fost multiple fracturi, a fost extrem de periculos. Trebuie sa am putin grija de mine, de contactul acesta cu aerul rece. Dar în rest ma simt foarte bine. Am facut eforturi multe în aceasta perioada, cred ca am avut si foarte multa vointa", a afirmat Lucescu.

Managerul Spitalului de Urgenta Bucuresti, Catalin Cârstoiu, a declarat ca recuperarea lui Mircea Lucescu va dura o luna, o luna si jumatate. "Cred ca în jur de o luna, o luna si jumatate este perioada normala de recuperare. Trebuie sa faca kinetoterapie si tot felul de exercitii fizice. Lucruri normale, nimic exceptional. În principiu va mai face înca un set de analize. Ca restrictii, deocamdata sa evite aerul rece. De zburat cu avionul, o poate face", a spus Cârstoiu.

Catalin Cârstoiu a afirmat ca decontul pentru tehnicianul lui Sahtior Donetk va fi gata vineri. "Se face un decont care va da o suma totala a spitalizarii, iar acest decont va fi gata pe vineri, cu tot ce a însemnat inclusiv costurile de astazi. Costul va fi integral platit de pacient" a precizat Cârstoiu.

Întrebat daca stie de faptul ca patronul clubului Sahtior Donetk, miliardarul Rinat Ahmetov, doreste sa ajute financiar Spitalul Universitar de Urgenta, Cârstoiu a raspuns: "Nu am nicio informatie în sensul asta. A fost o vizita cu un semicaracter si privat si oficial, undeva la mijloc. A fost o vizita normala, o întâlnire normala. Cinstit, nu ar fi singurul care ne ajuta pe noi, Spitalul Universitar. Daca ne va ajuta va fi o placere pentru noi, deoarece pacientii vor beneficia".

Mircea Lucescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB) în 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier, fiind operat doua zile mai târziu.

Patronul gruparii Sahtior Donetk, Rinat Ahmetov, l-a vizitat le Mircea Lucescu la SUUB de doua ori, în 8 si 15 ianuarie. Ahmetov a spus ca oricât de mult si-ar dori sa-l ia în Ucraina imediat pe Lucescu, va tine cont de decizia medicilor.

Mircea Lucescu a declarat, joi, pentru site-ul oficial al gruparii ucrainene, ca dupa ce se va recupera în urma accidentului auto în care a fost implicat la începutul anului, va reveni la volanul unor masini.

Lucescu s-a aratat emotionat de faptul ca în Donetk au aparut panouri de publicitate stradala cu chipul sau si cu mesaje de încurajare. "Pe bune? Nu stiam. Sa fiu sincer, este emotionant. Va multumesc frumos", a adaugat Lucescu.

Onlinesport
Mediafax


Mircea Lucescu a iesit din spital si a facut o declaratie hilara