Ligue 1

Primul poker reusit de Neymar la PSG. Cavani egaleaza borna lui Zlatan

Sursă foto: twitter.com/optajean

Scor de maidan inregistrat intre Paris Saint-Germain, liderul autoritar din prima liga franceza, si Dijon, echipa clasata pe locul 10.

PSG a transat disputa programata miercuri seara pe Parc des Princes cu un vulgar 8-0, jumatate dintre goluri fiind marcate de brazilianul Neymar.

Cel mai scump transfer din istoria fotbalului a contribuit la alte doua reusite, astfel ca a fost implicat in sase dintre golurile lui PSG.

Angel Di Maria cu o dubla, Edison Cavani si Kylian Mbappe au marcat celelalte doua goluri ale liderului Frantei.

In ceea ce-l priveste pe Neymar, acesta a ajuns la 15 goluri in 15 meciuri disputate in campionat pentru PSG.

Prin reusita sa uruguayanul Cavani l-a egalat pe suedezul Zlatan Ibrahimovic in topul marcatorilor pentru PSG in istoria acestui club (156 de reusite pentru fiecare), cu mentiunea ca Ibrahimovic a ajuns la aceasta marca in 180 de meciuri, in timp ce lui Cavani i-au trebuit 226 de partide si cinci ani.

Cavani ar fi putut ramane lider in fruntea ierarhiei daca Neymar l-ar fi lasat sa execute penalty-ul prin care brazilianul a inchis tabela pe final de meci.

PSG conduce cu un avans de 11 puncte in fata lui Lyon, in timp ce podiumul este completat de Marseille, formatie aflata la 12 puncte distanta.

O singura infrangere a suferit echipa lui Unai Emery in acest sezon si golaverajul a ajuns deja la un impresionant plus 52.



Primul poker reusit de Neymar la PSG. Cavani egaleaza borna lui Zlatan