Liga 1

Viitorul salveaza remiza pe teren propriu cu Gaz Metan. Mediesenii au 9 meciuri la rand fara infrangere!

Echipele Viitorul Constanta si Gaz Metan Medias au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul direct disputat, luni seara, in etapa a 16-a din Liga 1.

Cele doua echipe si-au impartit dominarea jocului in mod egal pe cele doua reprize, iar acest lucru se vede cel mai bine pe tabela de marcaj.

Mediesenii au fost mai buni in prima repriza, cand au si marcat prin Lullaku, jucator care a mai ratat o imensa ocazie singur cu portarul Rimniceanu.

Prima ocazie a meciului a fost irosita de Eric, jucator al carui sut din marginea careului a fost deviat in corner de Benzar.

Dupa numai un minut oaspetii arenei din Ovidiu deschiderea scorul in urma unei faze de la coltul terenului. Mingea s-a lovit de Nimely si a ajuns in fata portii de unde Lullaku a indeplinit o simpla formalitate. Tusierul ridicase fanionul pentru un offside, dar centralul Sebastian Coltescu bine plasat a validat corect golul.

In minutul 21 Nimely a trecut aproape de egalare, dar nu a prins cadrul portii cu un sut din centrul careului advers.

Lullaku putea face 2-0 in minutul 26 la capatul unei patrunderi care l-a lasat singur cu portarul pe o gaura in dreapta defensivei celor de la Viitorul. Atacantul albanez a incercat un lob de efect si mingea a trecut peste poarta.

Viitorul a urcat liniile si Hodorogea a nimeri bara cu o minge din apropiere in minutul 31.

Cei de la Viitorul au intrat mult mai bine in joc in repriza secunda si Nimely a restabilit egalitatea in minutul 57 la prima ocazie cu adevarat importanta. Ramas singur cu portarul Plesca, atacantul de la Viitorul a avut nevoie de doua suturi pentru a trimite mingea in poarta.

Gazdele au continuat sa domine si Marin a fost aproape de gol in minutul 72 la un sut din afara careului care a intalnit bara.

Gaz Metan ajunge la noua meciuri fara infrangere cu Cristi Pustai pe banca in acest sezon, echipa mediesana ajungand la 12 partide la rand cu gol marcat.



Viitorul salveaza remiza pe teren propriu cu Gaz Metan. Mediesenii au 9 meciuri la rand fara infrangere!