Viitorul Constanta

Hagi surprinde inaintea primului meci cu Racing din Luxemburg: "Nimeni nu e favorita!"

Sursă foto: fcviitorul.ro

Viitorul Constanta, fosta campioana a Romaniei, isi incepe joi seara al treilea sezon consecutiv in cupele europene, in deplasare, contra luxemburghezilor de la Racing Union.

Gheorghe Hagi ramane prudent si spune ca echipa sa nu este favorita in fata unui adversar dintr-un fotbal modest.

"Atat noi cat si ei vrem sa trecem turul. Incercam sa ne impunem, sa ne facem jocul nostru si sa marcam. Chiar daca jucam in deplasare sa facem un rezultat foarte bun si sa marcam. Vrem sa trecem turul, de asta am venit aici si vom munci pentru acest lucru", a spus Hagi intr-o conferinta de presa.

"Nimeni nu e favorita. Ar fi o greseala din partea cuiva sa fie. Va fi o dubla echilibrata si noi speram sa fim mai buni ca ei. Suntem in pregatire, e primul meci oficial si nu suntem la capacitatea maxima pe care ne-o dorim. Trebuie sa ne adaptam la ei defensiv, iar ofensiv trebuie sa ne facem jocul nostru", a mai spus antrenorul si patronul de la Viitorul.

Hagi a anuntat ca va incepe in atac intr-o formula cu trei jucatori.

"Ianis, Matan si Dragus vor incepe in fata. Sunt tineri, dar sunt foarte buni. Pot sa va spun si echipa, nu e nicio surpriza", a precizat Hagi.

Chiar daca la prima vedere declaratia lui Hagi poate parea una curioasa cu privire la statutul de favorita pentru calificarea in turul 2 preliminar, victoria obtinuta de FC Vaduz (Liechtenstein) si Levski Sofia cu 1-0 in aceeasi faza a competitiei ii da dreptate lui Hagi sa fie rezervat.

Meciul Racing - Viitorul e live text pe onlinesport.ro, joi seara, de la ora 21:00. Partida este televizata pe postul public de televiziune.



Hagi surprinde inaintea primului meci cu Racing din Luxemburg: "Nimeni nu e favorita!"