Universitatea Craiova

Piturca: “La Craiova m-am lovit de prostia lui Mititelu”

Universitatea Craiova nu ar fi ajuns in situatia prezenta, cand echipa a intrat in faliment, daca Adrian Mititelu ar fi lasat mai multi jucatori sa plece si ar fi echilibrat bugetul clubuliu. Aceasta este parerea lui Victor Piturca, fostul antrenor al echipei din Banie inainte de a prelua echipa nationala dupa mandatul lui Razvan Lucescu.

“Am adus bani de acasa la Craiova in ideea ca in acea iarna am fi putut vinde niste jucatori si astfel activitatea continua, dar m-am lovit de prostia lui Mititelu care si-a dat singur in cap. El s-a legat de Federatie, insa suporterii trebuie sa fie constienti ca Federatia nu a fost deloc vinovata. Multi sunt si impotriva mea, insa vina mea este ca am ramas cu 1.5 milioane de euro bagati in echipa lui Mititelu si acum de unde sa-mi recuperez bani?”, a declarat Piturca la Dolce Sport.

Selectionerul indeamna suporterii din Craiova sa se apropie de noua echipa CSU si aduce argumente istorice in acest sens.

“Eu la CSU Craiova am crescut. Cum sa fie o echipa noua? Este clubul mama al Universitatii. Sectia de fotbal s-a desprins la un moment dat si a preluat-o cine a preluat-o. Era vorba de George Paunescu, apoi fratii George si Costel Ilinca. Acum suporterii sunt nemultumiti ca aceasta echipa nou infiintata a venit direct in Liga 2. Eu sunt convins ca suporterii olteni vor veni langa aceasta nou echipa, echipa mama. Mititelu trebuie sa inteleaga ca s-a terminat si poate se intelege cu actionariatul celor de la CSU”, a mai spus Piturca.

CSU Craiova, echipa sustinuta de Primaria Craiova, a incheiat pe primul loc seria din Liga 2 si are sanse mari sa promoveze in prima liga.



Piturca: “La Craiova m-am lovit de prostia lui Mititelu”