FCSB

Uli Forte, antrenorul lui Zurich: "Trebuie sa facem un meci mare pentru a lua puncte"

Antrenorul echipei elvetiene FC Zurich a prefatat intr-o conferinta de presa la Arena Nationala intalnirea de joi seara cu Steaua din grupele Europa League.

“Stim ca vom avea un meci foarte greu chiar daca Steaua a pierdut ultimul meci acasa. Este un club mare, este pe primul loc si stim ca ne asteapta o partida dificila si ca trebuie sa facem un meci mare pentru a lua puncte”, a declarat Forte la conferinta de presa.
 
“E dificil sa spui inainte de meci ce te-ar multumi. Daca faci un meci bun si termini la egalitate nu poti spune ca esti multumit. Depinde cum vor evolua, dar sper sa plecam de aici cu un rezultat pozitiv, adica sa obtinem punct sau puncte”, a adaugat tehnicianul lui Zurich.
 
Acesta a mai spus ca n-a avut posibilitatea de a urmari niciun meci pe viu al Stelei, dar ca oamenii din staff-ul echipei i-au prezentat mai multe rezumate cu jocurile vicecampioanei Romaniei.
 
“Au jucat foarte bine cu Villarreal si cei de la Villarreal au fost norocosi sa plece cu un punct. Pentru Steaua a fost putin nedrept”, a mai spus Ulli Forte.
 
Forte a vorbit si despre absenta atacantului albanez Armando Sadiku, jucatorul care a marcat la Lyon golul victoriei Albaniei contra Romaniei la EURO 2016.
 
“Sadiku este un jucator foarte important pentru noi, dar aceasta este situatia. El este in refacere si nu putem schimba aceasta realitate. Avem un lot numeros la dispozitie dar da, il vrem pe Sadiku cat mai repede posibil inapoi in echipa”, a opinat Forte.



Uli Forte, antrenorul lui Zurich: "Trebuie sa facem un meci mare pentru a lua puncte"