FCSB

Steaua: "Vom juca in retur cu numele FCSB si noua sigla"

Oficialii Stelei au declarat marti seara ca in retur Steaua va juca cu numele FCSB si cu noua sigla. Cei de la Steaua au avut de ales din doua variante in discutia cu Armata si au optat pentru aceasta.

"Ultima discutie pe care am avut-o, la care s-a implicat inclusiv Ministerul, a fost una deschisa si cu disponibilitate de ambele parti. Armata este o institutie a statului, care trebuie sa respecte anumite protocoale. Este nevoie sa se faca o evaluare a marcii, iar aceasta ne va fi trimisa noua si abia atunci vom putea discuta despre asta. Pana ca acea evaluare sa se faca, vor trece mai multe luni. Au fost doua variante. Fie sa facem un contract pana la evaluare si sa discutam din nou dupa sau sa nu facem niciun contract si sa avem discutia dupa evaluare", a spus Valeriu Argaseala, marti seara, la Digi Sport.

"Am ales a doua varianta, cea de a avea discutia dupa evaluare, ceea ce inseamna ca in retur vom juca cu sigla noua si cu denumirea de FCSB", a mai spus acesta.

In meciul amical cu Borussia Dortmund Steaua a jucat deja cu noua sigla si numele FCSB, acest lucru urmand sa se intample asadar si in retur.



Steaua: "Vom juca in retur cu numele FCSB si noua sigla"