FCSB

Singura necunoscuta a Stelei la Belgrad

Steaua isi joaca in aceasta saptamana viitorul european, o eliminare cu Partizan Belgrad scotand practic din cupele europene campioana Romania.

Miza financiara este una uriasa, o prezenta in playoff-ul Champions League asigurand practic continuarea in grupele Europa League, in eventualitatea unui esec acolo.

Mirel Radoi are la dispozitie intreg lotul de jucatori, mai putin pe Nicusor Stanciu, accidentat.

Radoi spune ca nu va risca prin introducerea acestuia nici daca va exista chiar si un risc de 5 procente.

Aflat pe lista incertilor, fundasul Fernando Varela, noul capitan al Stelei, are toate sansele sa fie pe teren miercuri seara in infernul Grobarilor.

Steaua a odihnit in deplasarea de la Botosani mai multi dintre titulari, astfel ca Alcenat, Papp, Varela, Breeveld, Popa, Chipciu si Hamroun pot fi piese care pot face diferenta dupa ce nu au jucat nici macar un minut in ultima etapa de campionat.

Dintre posibilii titulari de la Belgrad doar Cojocaru, Muniru si Tade au bifat minute la Botosani.

Steaua si Partizan au remizat la Bucuresti in mansa tur, scor 1-1, iar campioana Romaniei este obligata sa marcheze in capitala Serbiei pentru a spera la calificare.



Singura necunoscuta a Stelei la Belgrad