FCSB

Papp s-a accidentat in cantonamentul Stelei. Amicalul cu Shanghai Shenhua anulat

Fundasul Paul Papp a acuzat o durere la piciorul drept dupa meciul amical cu Borussia Dortmund si se pregateste separat de lotul stelist deplasat la Oliva Nova (Spania).

Jucatorul campioanei a efectuat, marti, doar exercitii la sala de forta alaturi de alti jucatori care vin dupa accidentari mai vechi, Tamas si Iancu.

Astfel, Papp va lipsi mai mult ca sigur la ultimul amical al Stelei sustinut in Spania, meciul contra elvetienilor de la Biel-Bienne.

Partida se va disputa fara spectatori, dupa cum anunta clubul din Ghencea.

”FC Steaua Bucuresti anunta ca partida cu Biel-Bienne, de miercuri, se va disputa fara spectatori. Astfel, in conditiile in care terenul de la Oliva Nova nu asigura standardele de securitate impuse de Regulamentul de Organizare a Meciurilor Internationale UEFA, accesul spectatorilor nu poate fi permis”, se arata in comunicatul Stelei.

FC Biel-Bienne este un club elvetian fondat in 1896 in orasul cu acelasi nume. De-a lungul timpului, echipa aflata momentan in liga secunda a reusit sa castige un titlu de campioana (1947) si sa termine de doua ori pe a doua pozitie in clasament (1948, 1960) si a ajuns o data in finala Cupei Elvetiei (1961).

Dupa amicalul de miercuri delegatia Stelei revine in tara, urmand ca de pe 25 ianuarie sa porneasca la drum in Antalya pentru al doilea cantonament al iernii.



Papp s-a accidentat in cantonamentul Stelei. Amicalul cu Shanghai Shenhua anulat