FCSB

Mircea Sandu nu-l vede pe Costel Galca in continuare la Steaua

Fostul presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, este de parere ca antrenorul Costel Galca nu va mai continua din vara pe banca Stelei.

Aceasta in conditiile in care Steaua nu este sigura de castigarea campionatului si, mai mult decat atat, conducerea echipei din Ghencea nici macar nu a facut o oferta pentru Galca in vederea prelungirii contractului.

"Eu nu cred ca el va mai continua la Steaua, pentru ca nu prea exista interes nici de o parte nici de alta. E o decizie a patronului, evident, dar nu i s-a propus nimic pana acum'', a declarat Mircea Sandu pentru MEDIAFAX.

Costel Galca este unul dintre antrenorii reprezentati de compania de manageriat si impresariat sportiv condusa de Mircea Sandu.

Gigi Becali, patronul Stelei, a anuntat la randul sau ca Galca poate ramane la Steaua daca va castiga  campionatul si daca va fi dispus sa se aseze la masa negocierilor.

Galca trebuie mai intai sa castige campionatul si apoi sa accepte negocierea unui posibil viitor contract.

“Depinde daca va castiga campionatul. Si chiar daca Steaua ia campionatul, cu Galca trebuie sa negociem pentru ca-i expira contractul. El trebuie sa stea la masa negocierilor”, a spus Becali pentru Ziarul Ring.

Becali a mai afirmat ca in cazul despartirii de Galca are in vedere doua solutii pentru postul de antrenor.

“Daca Galca nu mai ramane pe lista sunt Reghecampf si Mirel Radoi. Ori Olaroiu cu Radoi, ori Reghecampf singur”, a mai spus Becali.



Mircea Sandu nu-l vede pe Costel Galca in continuare la Steaua