FCSB

Mihai Nesu va fi supus unei operatii experimentale: "I se va opri respiratia"

Mihai Nesu incearca orice pentru a putea sa mearga din nou. El va fi operat in Statele Unite ale Americii, la finalul anului 2016. Interventia este una experimentala si complicata, pana acum testata doar pe animale.

Fostul sportiv al Stelei va fi printre primii pacienti care va beneficia de o operatie noua, revolutionara. Gratie noilor tehnologii, Nesu va primi celule exact in zona in care are coloana vertebrala afectata. Aceste celule ar urma sa refaca macar o parte din legaturile rupte.

Pentru a putea sa i se aplice celulele exact pe zona rupta, lui Mihai Nesu i se va opri respiratia pe timpul interventiei, conform unui doctor din SUA, romanul Ion Alexie, citat de Libertatea.

Alexie este bun prieten cu Nesu si a reusit sa il introduca pe fostul sportiv in programul experimental pentru aceasta interventie costisitoare. Nesu nu va plati nimic si va fi printre primii operati la clinica Invivo Therapeutics, din orasul american Cambridge. Alexie afirma ca Nesu ar putea sa mearga din nou, in urma acestei interventii, insa acest lucru nu se va intampla imediat, ci va urma o recuperare. Chiar si asa, vestea este excelenta, din moment ce Nesu este paralizat de la brau in jos si nu mai poate misca picioarele din mai 2011, atunci cand si-a rupt gatul la un atrenament al echipei olandeze FC Utrecht.

Doctorul Alexie a detaliat interventia chirurgicala: "E ceva unic, bazat pe implantul unui polimer special cu sau fara celule stem. Mihai nu va plati nici un ban pe tratament. Daca tratamentele vor da rezultatele dorite, Mihai va avea ocazia sa mearga din nou. In astfel de situatii, merita sa risti, pentru ca nu exista alternativa. Procedura se va face cu un cateter special ce trebuie plasat exact in locul afectat al maduvei. Respiratia pacientului e oprita temporar. La finalul anului viitor (2016) vor incepe operatiile pe oameni, dupa ce acestea au fost experimentate pe rozatoare si porcine. “Invivo” a fost infiintata in 2005 de prof. Bob Langer si de chirurgul Joseph Vacanti, cu scopul de a “redefini viata celor cazuti victime accidentelor ce au dus la paralizie”, a spus doctorul roman pentru ziarul Libertatea.

Mihai Nesu a incercat orice in ultimii ani pentru a merge din nou, fara sa reuseasca. In cei aproape cinci ani trecuti de la momentul accidentarii, el a fost parasit de sotie, iar ambii parinti i-au murit, ambii in 2014, prima oara mama sa iar la cateva luni distanta tatal sau. Nesu a devenit un om credincios, vazand in divinitate ultima cale posibila care sa il ajute sa poata pasi din nou.



Mihai Nesu va fi supus unei operatii experimentale: "I se va opri respiratia"