Poli Timisoara

ACS Poli devine oficial adevarata Politehnica Timisoara

De astazi inainte putem vorbi despre ACS Poli Timisoara ca despre adevarata Politehnica Timisoara, formatia viola atat de iubita de suporterii banateni.

Palmaresul istoric al Politehnicii Timisoara a fost cedat gratuit catre gruparea din Liga I, ACS Poli Timisoara, aceasta devenind astfel continuatoarea clubului infiintat in 1920, a anuntat, miercuri, primarul Nicolae Robu.

"Este un moment potrivit sa anuntam rezolvarea unei probleme care ne framanta de foarte multa vreme. Am un document din partea Asociatiei Sportive Fotbal Club Politehnica Timisoara. Am vrea ca de-acum inainte sa se simta si pe teren si in toate segmentele clubului si mai mult apasarea a tot ce inaintasii nostri au facut deosebit in fotbal din 1920, accentuez eu intotdeauna, ca asa e corect. Avem o obligatie fata de istoria exceptionala a acestui club, prin tot ce inseamna fenomenul fotbalistic Poli Timisoara. Sper ca acum, dupa ce si din punct de vedere juridic lucrurile sunt clarificate ca acest club e continuatorul fenomenului istoric si detinatorul drepturilor obtinute de-a lungul istoriei, ca motivarea tuturor sa fie si mai puternica", a spus primarul municipiului Timisoara pe site-ul oficial al clubului ACS Poli.

Palmaresul, culorile si numele echipei Politehnica Timisoara au facut obiectul unui litigiu care a durat peste cinci ani intre clubul condus de Marian Iancu, FC Timisoara, si o grupare patronata de omul de afaceri italian Claudio Zambon.

In 5 aprilie 2012, membrii Comitetului Executiv al FRF au pus in aplicare decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv prin care clubul FC Timisoara, condus de Marian Iancu la acea vreme, isi recapata dreptul de folosinta a numelui Politehnica, a culorilor si palmaresului.

Marian Iancu a cedat catre ASFC Politehnica Timisoara dreptul de folosinta asupra culorilor si palmaresului in momentul in care a iesit din fotbal.



ACS Poli devine oficial adevarata Politehnica Timisoara