Liga 1

Petrolul castiga la Botosani dupa un penalty ratat de gazde in prelungiri

Victorie mare obtinuta de Petrolul Ploiesti, vineri seara, pe terenul celor de la FC Botosani, un succes la limita, cu 1-0, care apropie echipa prahoveana la doar patru puncte de liderul Steaua.

Felipe Teixeira a marcat unicul gol al meciului dupa un penalty acordat de Alexandru Tudor in secunda 40 a partii secunde.

Petrolul a ramas in inferioritate numerica dupa ce Filip a primit al doilea cartonas galben si a fost eliminat, iar gazdele au luat cu asalt poarta lui Pecanha.

La ultima faza a meciului, in ultimul din cele patru minute de prelungire, Martinus a cazut in careul oaspetilor si Tudor a aratat pentru a doua oara in meci punctul cu var de la 11 metri.

Prea sigur pe el, Vasvari si-a luat un elan scurt si a tras slab, permitandu-i portarului ploiestean sa intervina fara prea mari eforturi.

Gazdele au inceput meciul in forta si in primele trei minute Botosaniul avea deja in cont doua ocazii la poarta gazarilor.

Mai intai Hadnagy a reluat pe langa poarta din interiorul careului, pentru ca ulterior dupa alte cateva zeci de secunde Croitoru sa suteze din afara careului putin pe langa poarta.

In minutul 31 s-a consumat una dintre cele mai controversate faze ale meciului. La o reluare din interiorul careului mingea l-a lovit suspect in zona umarului pe Geraldo. Gazdele au solicitat penalty, insa Tudor a lasat meciul sa continue.

La o faza similara petrecuta in chiar debutul reprizei a doua, arbitrul central a acordat penalty dupa ce mingea l-a atins tot in zona umarului pe Acsinte.

Teixeira a sutat in forta si la inaltime, fara nicio sansa pentru Curileac si astfel Petrolul deschidea scorul cumva impotrva cursului jocului de pana atunci.

Echilibrul numeric s-a rupt in minutul 73, cand Filip a vazut al doilea galben, iar Botosaniul s-a aruncat in atac fortand egalarea.

Aceasta putea veni nesperat la ultima faza a meciului, dupa ce Martinus a obtinut lovitura de la 11 metri. Vasvari a sutat insa foarte slab si Pecanha a blocat balonul pastrand cele trei puncte la Petrolul.



Petrolul castiga la Botosani dupa un penalty ratat de gazde in prelungiri