Liga 1

Pandurii, victorie in deplasare cu Gaz Metan Medias

Etapa a 7-a din Liga 1 a debutat, vineri seara, cu victoria celor de la Pandurii Tg.Jiu, in deplasare, contra celor de la Gaz Metan Medias, scor 3-1.

Gazdele au deschis scorul prin kosovarul Lullaku dintr-o lovitura de la 11 metri acordata de centralul Radu Petrescu pentru un hent la lovitura libera executata de Eric.

Pandurii au egalat cu zece minute inaintea pauzei prin Tucudean, jucator gasit de Munteanu in careul advers la capatul unui contraatac. Tucudean a avut timp sa opreasca mingea si sa suteze cu latul la coltul lung.

Acelasi Tucudean a inscris pentru 2-1 in minutul 44 cu un sut din sase metri la vinclu dupa o grava eroare defensiva a lui Trtovac.

Gorjenii au evoluat in inferioritate numerica din minutul 77, dupa ce Pitian a primit rosu direct pentru o intrare cu talpa asupra lui Eric.

Mrzljak a inchis tabela la ultima faza a meciului din pasa lui Tucudean in fata portii.

Cei de la Pandurii au ratat o mare ocazie de gol in minutul 40, la 1-0, cand Tucudean si apoi Munteanu au esuat in a trimite mingea in poarta la capatul unui contraatac. Primul a trimis in bara, iar cel din urma l-a luat la tinta pe un fundas advers aflat pe linia portii.



Pandurii, victorie in deplasare cu Gaz Metan Medias