Pandurii Tg. Jiu

Grigoras si-a reziliat contractul cu Pandurii

In mod oficial antrenorul Petre Grigoras s-a despartit de clubul Pandurii Tg.Jiu, iar echipa va fi condusa de un interimar la partida de Cupa Ligii cu Otelul Galati.

"Antrenorul Petre Grigoras a ajuns ieri la un acord cu membrii Adunarii Generale a Actionarilor in vederea rezilierii pe cale amiabila a contractului cu clubul Pandurii Lignitul Targu Jiu. Pe aceasta cale ii multumim antrenorului Petre Grigoras si echipei tehnice care l-a ajutat, pentru activitatea depusa in cadrul clubului si ii uram mult succes in activitatea viitoare", a anuntat clubul gorjean pe site-ul oficial.

Grigoras a preluat Pandurii pe 25 aprilie dupa plecarea lui Cristi Pustai, dupa ce mai condusese echipa intre 4 octombrie 2010 si 15 ianuarie 2013.

Pandurii ocupa locul 12 la finalul turului Ligii 1, cu 18 puncte.

Antrenorul secund Dorian Gugu a condus sedinta de pregatire de luni a echipei Pandurii Targu Jiu si va asigura interimatul pentru meciul cu Otelul Galati.



Grigoras si-a reziliat contractul cu Pandurii