Liga 1

Otelul-U Cluj 2-1. Sepcile Rosii retrogradeaza matematic

Otelul si-a luat ramas bun de la proprii fani cu o victorie frumoasa inregistrata in compania lui U Cluj (scor 2-1), care paraseste la randul ei prima scena alaturi de adversara directa din aceasta runda si Ceahlaul Piatra Neamt. Mengolo a deschis rapid scorul pentru "U", insa pauza le-a gasit pe cele doua formatii la egalitate, dupa reusita splendida a lui Hamroun. Alex Tudorie a avut ultimul cuvant, la mijlocul reprizei secunde.

Universitatea Cluj a reusit sa deschida scorul la primul atac consistent, inregistrat in minutul 11. Emil Dolha a degajat lung spre Mengolo, care a zburdat pe langa Andrei Miron si a strecurat balonul pe sub Abraham pentru 0-1.

Mengolo (20) a evadat din nou spre poarta lui Abraham, insa de aceasta data a fost blocat la timp de goalkeeperul fostei campioane a Romaniei.

Fanii Otelului, putini la numar, s-au ridicat in corpore in minutul 24 pentru a-si aplauda favoritii la scena deschisa pentru toate performantele realizate la aceasta formatie. Includem aici si titlul cucerit in sezonul 2010-2011, la pachet cu participarea in grupele Uefa Champions League.

Otelul a restabilit egalitatea printr-un gol de autor. Cu zece minute inainte de pauza, Hamroun l-a vazut iesit din poarta pe Dolha si l-a lobat pe veteranul Sepcilor Rosii de la aproximativ 30 de metri.

Kovacs si uruguayanul Ceppelini au pus punct primei parti cu alte doua ocazii importante la poarta Otelului. Abraham s-a evidentiat printr-o parada incredibila in fata ultimului.

Vlad Morar i-a urmat, in minutul 55, cu o ratare incredibila in situatie de unu la unu. Portarul Abraham a lasat bine un picior in spate si a respins in corner.

Contrar cursului jocului, Otelul a fost echipa mai concreta dupa ce a punctat prin Alexandru Tudorie, la mijlocul reprizei a doua. Helder a centrat ideal de pe dreapta, iar Tudorie, care nu mai inscrisese din luna noiembrie in campionat, a reluat spectaculos cu capul din plonjon pentru 2-1.

Puteam asista la dubla lui Tudorie, in prelungiri, cand atacantul galatenilor a marcat dintr-o pozitie evidenta de ofsaid la pasa pe culoar a lui Hamroun.

La ultima faza, Paulinho a primit al doilea cartonas galben pentru un fault asupra lui Cernat, fiind eliminat de centralul George Gaman.

Otelul: Abraham - Solomou, A. Miron, Sissoko, Popescu - Tavares, Milea (R. Tatar 77), E. Dica (Al. Tudorie 60) - Iorga (Brigido 46), Cernat, Hamroun

Rezerve: Hotoboc, Sefer, Codreanu, Tatar, Stoian, Brigido, Tudorie

U Cluj: Dolha - Ciupe, Skvorc, Munteanu, Jovanovic (A. Calcan 64) - Kovacs (Paulinho 73), Neag - Ceppelini, Cristocea (Castillion 85), Morar - Mengolo

Rezerve: Veselovsky, Raul Costin, Calcan, Martins, Achim, Der Broek, Castillion

Arbitru: George Gaman (Craiova)

Cartonase galbene: C. Milea 64, Hamroun 74, Sissoko 84, Helder 89/ L. Kovacs 23, Ceppelini 74

Cartonase rosii: Paulinho 90+4

Stadion: Otelul (Galati)



Otelul-U Cluj 2-1. Sepcile Rosii retrogradeaza matematic