Serie A

Maradona ar vrea sa antreneze Napoli. Fiscul italian e insa cu ochii pe el

Argentinianul Diego Armando Maradona s-a saturat de inghitit nisip in Emirate si ar vrea sa faca pasul in fotbalul mare la echipa sa de suflet Napoli.
Considerat un idol in orasul de langa Vezuviu dupa perioada petrecuta in Italia intre 1984 si 1991, Maradona ar fi primit oricand cu bratele deschise de intreaga comunitate locala.

Problema apare insa cand vine vorba de relatia lui El Pibe de Oro cu statul italian si mai precis cu fiscul, care i-a dat interdictie de a pune piciorul in ‘Cizma’ pana cand nu-si plateste o datorie de 40 de milioane de euro.

“Mi-ar placea sa devin antrenorul lui Napoli. As putea incerca, insa numai daca statul italian nu ma va forta sa platesc 40 de milioane de euro din taxe si impozite. Cand am semnat cu Napoli contractul nu existau trecute si aceste taxe. Am incercat sa indrept situatia, dar de fiecare data cand am pus piciorul in Italia a trebuit sa platesc cu un inel sau un ceas. Dumnezeu stie unde voi lucra, asa ca nu sunt ingrijorat de viitor”, a declarat Maradona pentru Jornada Online.

In prezent Maradona antreneaza echipa Al Wasl din Dubai, dupa ce in 2010 a pregatit nationala Argentinei la Cupa Mondiala din Africa de Sud.

Onlinesport


Maradona ar vrea sa antreneze Napoli. Fiscul italian e insa cu ochii pe el