Liga 1

Gaz Metan o umileste pe Dinamo cu un 4-0 istoric

Gaz Metan Medias, echipa care n-a mai pierdut de 12 meciuri in Liga 1, a surclasat-o pe Dinamo, cu 4-0, dupa ce “cainii” tocmai castigasera la mijlocul saptamanii trecute marele derby cu Steaua.

Gazdele au deschis scorul in minutul 30 printr-un penalty inexistent dictat de Alexandru Tudor la faultul comis de Ceccarrelli la Lullaku in afara careului. Atacantul albanez a transformat si a ajuns astfel la cota 15 goluri in actuala editie de campionat.

Dinamo a ratat in doua randuri egalarea pana la pauza. Mai intai portarul gazdelor Plesca a scos in extremis de pe linia portii mingea din picioarele lui Nedelcearu, dupa care Mahlangu a sutat in bara dupa o frumoasa actiune personala.

Gaz Metan s-a dezlantuit in minutele de final ale meciului si a marcat de trei ori spre entuziasmul spectatorilor prezenti in cochetele tribune ale arenei din Medias.

Axente si-a trecut in cont o dubla in minutele 77 si 82, ajungand la cota opt reusite in clasamentul golgeterilor, iar Lullaku a transformat o lovitura de la 11 metri pe care tot el o obtinuse in duel cu Nedelcearu.

Dinamo a incheiat meciul in genunchi si nu a lipsit mult sa mai primeasca un gol la ultima faza a meciului.

Gaz Metan urca pe podium dupa acest succes, cu 34 de puncte, in timp ce Dinamo ramane pe locul sase, ultimul care asigura prezenta in playoff, cu 29 de puncte, la patru puncte in fata celor de la Botosani.



Gaz Metan o umileste pe Dinamo cu un 4-0 istoric