Liga 1

Gaz Metan invinge Chiajna si are prima optiune la ramanerea in Liga 1

Gaz Metan a dispus vineri de Concordia Chiajna, scor 2-0, in primul meci al penultimei etape a campionatului. In urma acestui succes, formatia din Medias trece in clasament peste adversarul direct din aceasta runda si are nevoie, la mijlocul saptamanii viitoare, de un rezultat la fel de bun ca al formatiei ilfovene pentru a se salva de la retrogradare. Alexandru Munteanu si Azdren Llullaku au inscris pentru formatia gazda, ultimul irosind si o lovitura de pedeapsa.

Primul moment important al confruntarii de la Medias s-a consumat in minutul 20, cand Sergiu Muth l-a gasit in gura portii pe Dan Roman cu o pasa exacta, convertita in gol. Brigada de arbitri condusa de baimareanul Cristi Balaj a luat, insa, decizia corecta anuland reusita varfului Gazului pentru o pozitie afara din joc.

Zece minute mai tarziu, Alexandru Curtean a finalizat defectuos o actiune purtata in banda dreapta prin Munteanu.

Asistentul Iulian Radu nu a mai observat si pozitia de ofsaid din care Dan Roman a trimis cu capul in bara transversala, iar Alexandru Munteanu (39) a reluat din interiorul careului pentru 1-0.

Imediat dupa pauza, Tiberiu Serediuc a ratat incredibil in situatie de unu la unu cu Razvan Plesca. Mijlocasul formatiei ilfovene nu a fost capabil sa restabileasca egalitatea din 3-4 metri, la o centrare de pe partea dreapta primita de la Florin Purece.

Adrian Cristea (51), introdus pe teren de Marius Baciu in minutul 46, i-a dat ceva emotii portarului advers printr-un sut interesant de la aproximativ 30 de metri.

Gaz Metan Medias a beneficiat si de o lovitura de pedeapsa, in minutul 63. Dan Roman a fost tinut de tricou de Alves, iar Cristi Balaj, aflat in apropiere, a indicat fara sa ezite punctul de la 11 metri. Albanezul Llullaku, insa, a ratat desprinderea si, implicit, golul cu ajutorul caruia Gaz Metan o depasea pe Concordia in clasament.

Llullaku (69) si-a luat revansa destul de rapid, ridicand scorul la 2-0 printr-o lovitura de cap imparabila. Alex Munteanu a oferit assist-ul, din banda dreapta de atac.

GAZ METAN: Plesca - Cretu, Trtovac, Muth, Buzean - Tahar (Elton 90+1), Zaharia - Munteanu (L. Bajenaru 82), Curtean (Vitinho 36), Llullaku - Roman
Rezerve: Greab, Visa, Elton, Avram, Bajenaru, Petre, Da Silva
Antrenor: Ion Balaur

CONCORDIA: Matache - Stan, Alves, Bagaric, Bucurica - Serediuc, Purece, Maftei (M. Dina 73), Boldrin (B. Madeira 68) - Florea (Ad. Cristea 46), Pena
Rezerve: Gudea, Vagner, Madeira, Cristea, Dina, Ilie, Grigorie
Antrenor: Marius Baciu

Arbitru: Cristi Balaj (Baia Mare)

Cartonase galbene: Tahar 72, R. Zaharia 76, V. Cretu 81/ D. Florea 10, V. Maftei 46

Cartonase rosii: -

Stadion: Gaz Metan (Medias)



Gaz Metan invinge Chiajna si are prima optiune la ramanerea in Liga 1